ªtefan Baban

Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte,

Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

”Bãncile continuã sã finanþeze cu prioritate statulÒ Ð aºa se intituleazã declaraþia mea politicã de astãzi.

Deficitul bugetar înregistrat în luna ianuarie 2001 a fost de 3.062 miliarde de lei.

Aparent, suma nu spune mare lucru. Dacã este s-o comparãm cu sumele alocate tot în acea lunã unor ministere, realizãm adevãrata dimensiune a deficitului bugetar de stat.

Cine finanþeazã acest deficit? Care este costul finanþãrii? Ce influenþe exercitã aceste finanþãri pe piaþa financiar-bancarã?

În ianuarie 2001, deficitul reprezenta deja o pãtrime din nivelul veniturilor colectate la buget. Trebuie remarcat costul aferent acestei luni, cu dobânzi la titlurile de stat care se ridicã la suma de 4.911 miliarde de lei. În câteva cuvinte, se poate spune cã bugetul continuã ºi va continua sã suporte un cost foarte ridicat al dobânzilor la finanþãrile anterioare cu titluri de stat.

Dar, pentru ca acest fenomen sã aibã o continuitate, statul a revenit în forþã la începutul acestui an cu noi emisiuni de certificate de trezorerie, depãºind deja suma de 14 mii miliarde de lei, ceea ce denotã cã fenomenul de rostogolire a datoriei publice continuã, fiind chiar uºor amplificat în aceastã perioadã.

Pentru a realiza ºi mai bine dimensiunea fenomenului în România, în luna ianuarie, dintr-un total al creditelor interne de 83,039 miliarde de lei, 26% reprezintã creditul guvernamental, în timp ce 31,21 este reprezentat de creditul neguvernamental. Nu cred cã mai existã o altã þarã europeanã în care acele elemente ale creditului sã aibã valori atât de apropiate.

În aceste condiþii, multe bãnci au optat pentru creditarea în valutã, protejându-se astfel de riscul deprecierii monedei naþionale. În aceste condiþii, este foarte greu de crezut cã actualul Guvern îºi va îndeplini obiectivul inflaþionist de 25-27%.

Cele mai optimiste previziuni din mediul financiar-bancar prevãd o inflaþie de 30-35%, ceea ce ar putea desemna refuzul temporar al bãncilor de a-ºi mai plasa banii în titluri de stat.

Atitudinea B.N.R. faþã de aceastã problemã continuã sã fie aceeaºi. Nu este nimic anormal ca bãncile comerciale sã trãiascã pe seama finanþãrii consumului public la un cost extrem de ridicat, cost care, în cele din urmã, se rãsfrânge tot la buget.

Sigur cã dobânzile pentru certificatele de trezorerie sunt prea atractive pentru bãnci, dar nu prea sunt interesate de economia realã. Viaþa trebuie sã hotãrascã scãderea, respectiv creºterea dobânzii pentru diferitele

tipuri de credite, dar asta se poate întâmpla într-o economie de piaþã cât de cât funcþionalã.

Totuºi, existã ºi un pericol. Rostogolirea datoriei publice la costuri ridicate poate genera o puternicã crizã financiarã de sistem, aºa cum s-a petrecut în 1998 în Rusia, sau în prezent în Turcia. Iar la aceste tragice cazuri atât economia realã, cât ºi investiþiile în titluri de stat ale bãncilor ar avea acelaºi destin Ð falimentul. Vã mulþumesc.