Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2000
other · adoptat
ªtefan Baban
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor depitaþi,
”România, performerã în topul corupþiei mondiale.Ò
Suntem a 22-a þarã coruptã din lume, dupã ce cu zece-cincisprezece ani în urmã, statisticienii nici nu ne bãgau în seamã. Nu atât pentru cã am aparþinut lumii comuniste, cãreia nu-i era deloc strãin acest fenomen, ci pentru faptul fundamental cã se manifesta în proporþii mai reduse decât astãzi.
Locul 22 pe lista neagrã l-am obþinut fãrã eforturi, pentru cã la înfiinþarea ºi consolidarea actualelor reþele mafiote au contribuit unele organisme guvernamentale, în fruntea cãrora exceleazã F.P.S.-ul. Aici, în zona privatizãrii sau concesionãrii, s-au comis pânã acum cele mai mari fraude. Urmeazã comerþul ilegal de alcool, eludarea regimului vamal, comerþul cu petrol ºi cu produse agroalimentare.
Ce este mai grav este dimensiunea pe care a luat-o corupþia în aparatul administrativ din instituþiile publice. Practic, nu poþi obþine astãzi nici cea mai micã aprobare la o primãrie sau circumscripþie financiarã fãrã sã dai mitã. Ce fac organismele noastre statale pentru a stopa ºi stârpi acest flagel? Rapoarte informative, prezentãri de date statistice ºi prea puþini vinovaþi trimiºi în instanþã ºi judecãþi pentru adevãratele lor fapte.
În concluzie, mai nimic sau tergiversãri care mai de care mai ridicole. În acest timp, mafia continuã sã-ºi vadã de treburile ei, subjugând în unele cazuri sectoare întregi. Fapt este cã astãzi economia subteranã în România atinge aproape 40% din P.I.B., iar aceastã economie cuprinde în ea un numãr impresionant de oameni puºi sã apere ordinea economicã ºi juridicã a þãrii.
Actele de corupþie la nivel naþional se înmulþesc pe zi ce trece, iar dezvãluirea lor aratã limpede implicarea puterii politice ºi administrative. Cazul F.N.I., privatizarea sau concesionarea fostelor I.A.S.-uri, vânzarea flotei româneºti, devalizarea celor mai renumite bãnci din România aratã cum cele mai importante instituþii ale statului au fost compromise.
Nici nu mai ºtii astãzi ce este falsificat ºi ce este original în produsele oferite de comerþul românesc ºi nici nu mai poþi spune exact cine se face vinovat de aceastã
stare dramaticã. Fapt este cã în România climatul economic se denatureazã, iar puterea de stat ºi administrativã manifestã o indiferenþã condamnabilã, în afara fenomenului.
Strãinãtatea începe sã realizeze adevãrata dimensiune a corupþiei ºi reacþioneazã în mod logic: ne evitã. Dacã analizãm scãderea investiþiilor strãine avem o primã dovadã în acest sens. Cei ce mai investesc astãzi în România sunt fie mari companii care reuºesc sã-ºi impunã autoritatea ºi se situeazã deasupra intereselor mafiei, fie indivizi care lucreazã în complicitate cu mafia.
Ne aflãm în apropierea campaniei electorale, adicã în faþa unei dispute politice care va scoate în arenã noi ºi noi fapte de corupþie sau jaf. Ele vor fi oferite massmedia ca ºtiri de senzaþie ºi poate vom mai scoate din luptã o personalitate coruptã. Problema este însã alta. Vor stârni aceste dezvãluiri indignarea care sã declanºeze cu adevãrat o acþiune la nivel naþional pentru eradicarea corupþiei? Este greu de rãspuns atâta timp cât forþele care aspirã la câºtigarea puterii încorporeazã ºi oameni corupþi cu o putere financiarã fantasticã. Dar poate cã este timpul sã încercãm rezolvarea acestei probleme naþionale. Dacã nu pentru noi, atunci pentru generaþiile viitoare pentru care nu avem nici o scuzã cã vor fi sacrificate.