Gheorghe Pãvãlaºcu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Domnule preºedinte, Onoraþi colegi, Doamnelor ºi domnilor.

Ocupaþi cu atâtea dispute ºi strategii electorale, parcã am început sã uitãm cã mai existã ºi fapte petrecute cu mulþi ani în urmã, despre care, poate, unii nu mai doresc nici mãcar sã-ºi aducã aminte.

Au trecut douã zile de când ar fi fost normal sã marcãm o dureroasã ºi veche întâmplare: 60 de ani de când Basarabia a fost cotropitã de trupele sovietice, 60 de ani de când România nu mai este ceea ce a fost odatã. Evenimentul a trecut relativ neobservat ºi nemenþionat ºi nici chiar presa nu a alocat spaþiul pentru acest fapt. Prea puþini îºi mai amintesc ce s-a întâmplat în 1940, pe 24 iunie. Prea puþini mai sunt cei în viaþã care sã poatã povesti ce ºi cum a fost atunci. Prea puþini au ºi fãcut-o, deºi avem chiar printre noi venerabili politicieni ce la vârsta lor ne-ar putea aduce aminte de ce nu mai avem þara pe care alþii s-au chinuit sã o clãdeascã. Acum discutãm despre alte probleme: despre strategii ºi alianþe electorale, despre cum s-ar mai putea scoate ceva bani din economia noastrã, despre ce frumos va fi în Uniunea Europeanã, ºi uitãm cã, de fapt, astãzi nu mai gestionãm acelaºi teritoriu de acum 60 de ani. Uitãm cã mulþi români poartã alt nume ºi cã trebuie sã treacã o graniþã pentru a fi acasã. Au fost semnate, parafate ºi validate tratate internaþionale care au dat un nemeritat gir unor furturi teritoriale, unor fapte condamnate de istorie. Pentru astfel de acte nu existã nici o scuzã, nici graba de a te pune bine cu vecinii, nici eventuala conjuncturã internaþionalã. Singurul argument care stã în picioare este nepriceperea în politicã a celor ce ºi-au pus semnãturile pe acele tratate, politicieni ce acum încearcã sã ne dea lecþii de moralitate ºi sã ne spunã sã închidem gura pentru cã noi, ceilalþi, nu avem habar de cum merg treburile în politicã ºi mai bine sã ne vedem de altele. Eminenþi lideri de partid vin acum sã ne demonstreze ce patrioþi au fost când ei au semnat ce au semnat ºi ce bine le stã azi românilor din Basarabia, Bucovina, Herþa, Cadrilater sau alte teritorii, deasupra cãrora, cândva, flutura steagul românesc. Lecþii inutile ºi nemeritate oferite de profesori prea slabi pentru a-ºi impune punctul de vedere în faþa altora mai mari, dar care meritau sã fie trataþi de pe poziþii de egalitate ºi nu sã stea în genunchi în faþa lor. Nu am obþinut nimic în acest fel, ba chiar credem cã am îndepãrtat cu prea mult timp ceea ce se putea face mai de demult.

M-am întâlnit în aceste zile cu bãtrâni în circumscripþia mea electoralã, oameni care au trãit momentul 24 iunie 1940 ºi care astãzi îl rememoreazã cu durere în suflet. În mintea lor a rãmas la fel de vie amintirea mulþimii de refugiaþi care treceau Prutul, încercând sã scape de atrocitãþile ºi rãzbunarea hoardelor sovietice. ªi cu urmaºii acestora a fost semnat un tratat nedemn, care le dã dreptate acelora care au adus nedreptatea pe pãmântul românesc. Asta, da, lecþie patrioticã. Dar poate cã le-ar fi fost greu sã refuze acelor politicieni ai cãror pãrinþi au venit în România cãlare pe tancurile fostei Armate roºii ºi care nu au uitat nici astãzi cui datoreazã mãrirea lor de moment. Discursurile lor patriotarde nu au fãcut decât sã inflameze inutil anumite sentimente, iar minciunile debitate politic au produs amãgirea celor care, din greºealã, au crezut odatã în ei. Din nefericire, lucrurile au rãmas aºa cum le ºtim astãzi. Suntem un popor care nu a fost în stare sã facã acel pas pe care l-au fãcut germanii, pe care se pregãtesc sã-l facã pânã ºi coreenii, adicã sã ne adunãm semenii pe un singur pãmânt, într-o singurã þarã. Se ºtie foarte bine cã ocaziile ratate se rãzbunã ºi cã este extrem de dificil de reparat o greºealã pe care unii politicieni refuzã sã o recunoascã. Ni se va spune cã altele sunt prioritãþile momentului, cã avem