Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 martie 2003
procedural · adoptat
Gheorghe Acatrinei
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Domnule preºedinte,
Onorat Senat,
Întrebarea mea este adresatã domnului prim-ministru Adrian Nãstase.
Cabinetul Nãstase începe sã aibã serioase probleme pe calea îndeplinirii angajamentelor faþã de Fondul Monetar Internaþional ºi Uniunea Europeanã.
Oficialii organismelor internaþionale au taxat dur Executivul de la Bucureºti, încercând sã îi aducã pe guvernanþi cu picioarele pe pãmânt.
Eliberarea unor noi tranºe de împrumut, negociate cu Fondul Monetar Internaþional, presupune îndeplinirea unor condiþii foarte dure. La fel, ºi integrarea în Uniunea Europeanã este condiþionatã de parcurgerea capitolelor convenite. În acest timp, însã, conducerea þãrii, premierul Adrian Nãstase, se complace în certuri sterile pentru întâietate.
În aceste condiþii, solicit premierului Adrian Nãstase sã punã capãt acestei stãri de lâncezealã ºi sã angajeze instituþiile statului pe drumul realizãrii obiectivelor asumate cu forurile internaþionale, cum ar fi: NATO, Uniunea Europeanã ºi Fondul Monetar Internaþional.
Solicit rãspuns scris ºi oral. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.