Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2000
deadline extension · adoptat
George-Mihail Pruteanu
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Într-un important cotidian central, unul care simpatizeazã în mod evident cu structurile ºi cu atitudinile actualei Puteri, a apãrut un articol numit ”Dezertarea unui intelectualÒ ºi, pentru cã acesta mã priveºte Ñ dar, în acelaºi timp, priveºte la modul general politica partidului pe care îl reprezint, faþã-n faþã cu politica actualei Puteri Ñ, consider cã o declaraþie politicã pe marginea inexactitãþilor din acest articol constituie un bun subiect de declaraþie politicã.
Articolul a fost semnat de deputatul Gheorghe Ceauºescu care formula câteva judecãþi foarte dure la adresa mea ºi a partidului pe care îl reprezint ºi, din pãcate, aceste judecãþi, aceste afirmaþii erau întemeiate pe informaþii neadevãrate, de unde ºi concluziile false pe care le trãgea domnul deputat Gheorghe Ceauºescu. Eu nu-mi permit sã-l bãnuiesc pe Domnia sa de rea-credinþã, deoarece îl ºtiu un om de carte serios, aºa încât presupun cã era greºit informat sau poate, pe alocuri, rãu intenþionat. Aºadar, încerc sã corectez în orice caz, cât mai clar, erorile de fapt.
Domnul deputat începea prin a constata cã m-am înscris în P.D.S.R., lucru la care Domnia sa scrie cã nu se aºtepta, dupã care afirma: ”Când a pãrãsit P.N.Þ.C.D.-ul Ñ citez din afirmaþiile domnului Gheorghe Ceauºescu Ñ deºi nu am aprobat gestul, l-am putut înþelege. Dacã nu te mai simþi pe aceeaºi lungime de undã cu colegii dintr-un partid, divorþezi de ei elegant, politic.Ò
Eu mã mir cã un om politic, un deputat cum este domnul Ceauºescu, este atât de puþin la curent cu politica. Chiar sã nu ºtie Domnia sa faptul esenþial cã eu nu am pãrãsit partidul, ci faptul cã partidul Ñ sau, mai exact, un comando ad-hoc alcãtuit, un grup aproape aleatoriu aflat acolo, 17 persoane, dintre care 10 au votat contra mea, 7 pentru mine Ñ m-a dat pe mine afarã într-un mod pe care l-aº considera mârºav ºi în acelaºi timp penibil, pentru cã lucrul s-a petrecut în absenþa mea, fãrã sã fiu în nici un fel informat, nici înainte, nici dupã. Am aflat abia dupã douã luni, când presa vorbea deja de lucrul acesta. Adicã a procedat într-un mod mai penibil ºi mai rãu decât bolºevicii care organizau, de bine, de rãu, o ºedinþã în toate regulile formale.
Aºa a înþeles P.N.Þ.C.D. sã aplice dezideratul domnului Ceauºescu care este membru al acestui partid. ”Dezideratul de divorþ elegant politic.Ò Halal eleganþã!
Mai mult decât atât, mãsura luatã atunci Ñ contrar oricãror practici democratice clasice Ñ de acest grupuscul izolat de realitate, nici mãcat nu se putea contesta la vreo instanþã superioarã. ªi un criminal care îºi omoarã mama beneficiazã de o instanþã superioarã care îi rejudecã cauza ºi apoi, încã o datã. Deºi întraga presã ºi întreaga opinie publicã Ñ aº spune de la dreapta dreptei pânã la stânga stângii, poate 1% excepþie Ñ au dezaprobat cu stupoare în acel martie 1998 excluderea mea, nu am auzit atunci glasul deputatului Ceauºescu care sã dezaprobe aceastã ciudãþenie ºi nici partidul nu a fãcut-o. Oricum, ar fi fost inutil, fiindcã nu aº fi revenit. Dezamãgirea mea era mult prea mare. Eu credeam cã Partidul Naþional Þãrãnesc Ñ subliniez _naþional!_ Ñ va duce o politicã naþionalã, dar nu a fost ºi nu e deloc aºa. Cu o floare, cum au fost cuvintele Ñ unele din ele simþite Ñ ale domnului senator Moisin nu se face primãvarã ºi, în orice caz, se face o primãvarã prea târzie, prea preelectoralã.