Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 mai 2003
procedural · adoptat
Teodor Bobiº
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Faþã de ceea ce a spus colegul nostru aici, simt nevoia, pe întrebarea domnului senator Csaba, sã aduc câteva completãri. Domnul senator întreba dacã nu este constrâns consiliul local sã se pronunþe în termen de 30 de zile pe o cerere a acestor regiuni de dezvoltare. Potrivit Legii 151/1998, care reglementeazã aceste regiuni, ele au drept de iniþiativã, dar nu pot sã hotãrascã peste ceea ce consiliile locale sunt chemate sã se pronunþe, pentru cã autonomia localã trebuie respectatã dar a stabili un termen printr-o lege, înãuntrul cãruia, consiliul sã se pronunþe asupra iniþiativei acestor regiuni, nu vedem nici o încãlcare a nici unei legi, nici a Legii administraþiei publice locale, nici a Constituþiei, ºi nici a altei reglementãri.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.