Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2003
other
Dan Coriolan Simedru
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
În data de 5 februarie 2003 s-au împlinit 50 de ani de la moartea marelui om de stat ºi patriot român Ñ Iuliu Maniu.
Din pãcate, nici Guvernul ºi nici o altã instituþie româneascã, cu excepþia Academiei Civice, nu au considerat necesar sã acorde acestui eveniment importanþa cuvenitã.
Iuliu Maniu nu trebuie tratat în continuare ca un duºman politic, ca un duºman de clasã, el trebuie adus din zona perifericã a istoriei Ñ unde a fost aruncat de istoricii politruci Ñ acolo unde îi este locul, printre figurile emblematice ale istoriei moderne. Atitudinile sale politice, decisive în momentele cruciale, au dãltuit figura politicã a unui ”SfinxÒ ce poate fi dat exemplu multor politicieni de azi, pentru care interesul propriu sau de partid primeazã în faþa interesului naþional. Dacã ar fi sã ne gândim numai la rolul lui Iuliu Maniu în timpul tratativelor din noiembrie 1918 cu reprezentantul guvernului maghiar Oszkay Iaszi, când a spus un NU hotãrât oricãror oferte maghiare, sau la rolul jucat la 1 Decembrie, este suficient pentru a avea conturatã statura unuia dintre puþinii oameni de stat ai României moderne.
Cei care nu s-au sfiit sã-i punã la panoul de onoare a Parlamentului României pe Alexandru Drãghici, Gheorghe Apostol sau ªtefan Voitec nu pot trece peste resentimente, nu se pot elibera de mentalitãþile trecutului, pentru a se împãca cu istoria ºi a-i cinsti cum se cuvine pe cei care de 50 de ani i-au blamat pe nedrept, falsificând realitatea.
”Cãuzaºii politiciÒ de azi, orbiþi de urã faþã de ”duºmanii poporuluiÒ, nu înþeleg cã Iuliu Maniu nu a fost doar un lider al Partidului Naþional Român, al Partidului Naþional Þãrãnesc sau al Ardealului. Iuliu Maniu aparþine României ºi de la înãlþimea staturii sale istorice îi priveºte cu îngãduinþã pe cei care nu înþeleg cã ”istoria înseamnã a te elibera de trecutÒ (Goethe), ºi cã eleganþa în politicã este o virtute.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.