Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Boc
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Interpelarea mea este adresatã domnului ministru Miron Mitrea, ministrul lucrãrilor publice, transporturilor ºi locuinþei, ºi are drept obiect interpretarea prevederilor Legii nr. 415/2001 cu privire la instalarea microcentralelor termice de apartament.
În conþinutul acestei legi adoptate de cãtre actualul Parlament se menþioneazã explicit faptul cã: ”Reparaþiile la instalaþiile interioare, la branºamentele ºi la racordãrile exterioare de orice fel aferente construcþiilor, precum ºi montarea aparatelor individuale de climatizare ºi/sau de contorizare a consumului de utilitãþi nu necesitã autorizaþie de construcþieÒ. În baza acestui text legal au existat douã dispoziþii contradictorii.
Pe de o parte, este o circularã transmisã în teritoriu de cãtre Ministerul Lucrãrilor Publice, care specificã, iarãºi expres, faptul cã atunci când este vorba de instalarea microcentralelor nu necesitã existenþa autorizaþiei de construcþie, iar, pe de altã parte, în 26 septembrie, la întâlnirea Asociaþiei municipiilor din România, secretarul de stat de la Ministerul Lucrãrilor Publice, Ileana Tureanu, a declarat cã respectiva circularã este ilegalã ºi nu se aplicã.
În aceste condiþii, existã cel puþin o confuzie la nivelul interpretãrii acestor prevederi legale, iar pe baza acestei confuzii unele administraþii locale, cum este cea din municipiul Cluj-Napoca, percep în continuare o taxã de 1% din valoarea centralei termice pentru eliberarea autorizaþiei de construcþie.
În aceste condiþii, solicitãm un punct de vedere oficial al Ministerului Lucrãrilor Publice cu privire la necesitatea sau nenecesitatea unui aviz în cazul instalãrii microcentralelor termice de apartament.
Vã mulþumesc. Solicit rãspuns oral ºi scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.