Ioan Sonea

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Intervenþia mea se intituleazã: ”Paritate în aritmetica maghiarãÒ.

România a fost onoratã, nu de mult, de vizita preºedintelui Republicii Ungare, Madl Ferenc. Credem cã relaþiile româno-maghiare trebuie sã aibã la bazã cunoaºterea ºi respectul reciproc atât al istoriei celor douã popoare, cât ºi al realitãþilor actuale din cele douã state. Ne bucurã orice semnal care aratã cã ne apropiem de normalitate.

Dar oricâtã bunãvoinþã am avea noi ºi oricât am dori sã înþelegem anumite componente ale logicii unor reprezentanþi ai maghiarimii, lucrurile nu se potrivesc. ªi nu din vina noastrã.

Presa românã este luatã în derâdere, citez: ”Modul unilateral în care comenteazã presa de limbã românã vizita ne face sã zâmbimÒ, am încheiat citatul. O spune un ziarist maghiar Ð Magyari Lajos, care se aratã indignat de faptul cã oficialitãþile române solicitã o serie de drepturi pentru românii din Ungaria.

Considerã cã reprezentarea parlamentarã a românilor este o solicitare care ar necesita modificarea Constituþiei Ungariei, dar cã, citez din nou: ”Problema privind reprezentanþa Ungaria a soluþionat-o în mod exemplar la nivelul autoguvernãrilor, iar dacã totuºi mai apar unele probleme nu este din vina statului ungar, ci din vina românilor, slovacilor ºi a altor profitori, care bagã în buzunar forinþii proveniþi de la bugetul ungar, (iar) cei cu adevãrat revoltaþi ar trebui sã fie maghiarii, pe care îi buzunãresc tot felul de escroci care se bucurã de binefacerile discriminãrii pozitiveÒ.

Acelaºi afirmã cã doar în România autoritãþile ”plãtesc atunci când un ceangãu (...) se bate cu pumnul în piept, susþinând cã este român sau cã este dacÒ.

Referitor la Fundaþia ”GojduÒ, care revendicã bunurile românului trãitor în Ungaria monarhicã, ziaristul nostru spune cã: ”Pretenþia pãrþii române poate fi una îndreptãþitã, dacã se face o paritate ºi se aratã cã averea foºtilor comercianþi maghiari din Transilvania, bunurile mobile ºi imobile ale magnaþilor maghiari, castelele, moºiile, pãdurile, bibliotecile, ºcolile, teatrele ºi alte clãdiri publice se cuvin poporului maghiarÒ.

Guvernul nostru tace. Adicã, face. Modificã Constituþia, pentru satisfacerea dorinþelor unor minoritãþi, retrocedeazã bunuri ºi terenuri, castele ºi titluri nobiliare, face discriminare pozitivã, se lasã ºantajat de minoritari Ð detestãm termenul, dar aºa apare mai evidentã forþa acestora Ð, ba chiar acceptã acuzaþia de a-ºi fi plãtit cetãþenii pentru a se ”recunoaºteÒ români când nu ar fi, acceptã chiar ºi ”paritatea ungureascãÒ pentru bunurile unui român din Ungaria, mãcar 99% din Transilvania.

Un nou citat: ”Episcopii noºtri revendicã peste 1.500 de clãdiri care au aparþinut bisericilor (...), dar se aleg doar cu promisiuni. Este clar cã guvernul nu intenþioneazã sã renunþe la uriaºa avere furatã în urmã cu 94 de ani de cãtre comuniºti, la bunurile noastreÒ, spune o bunã maghiarã, Simo Erzsebet, ziaristã. Bunã rânduialã, rea tocmealã.