Gheorghe Ionescu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Intervenþia se va numi ”Bulgarii ºtiu ce vor în privinþa construirii noului pod peste DunãreÒ.

Dupã cum se ºtie, construirea noului pod peste Dunãre s-a pus încã de pe vremea când Partidul Democraþiei Sociale din România se afla la guvernare. O asemenea investiþie majorã porneºte de la necesitatea obiectivã impusã de intensificarea ºi fluidizarea transportului de mãrfuri în volum din ce în ce mai mare, diversificat între þãrile aflate la sud de Dunãre ºi cele din Occident. Amplificarea relaþiilor comerciale este necesarã îndeosebi în þãrile aflate în curs de dezvoltare ºi care doresc sã devinã membre în Uniunea Europeanã, pentru a beneficia de puternica dezvoltare economico-socialã, de înalta civilizaþie a þãrilor centrale, spre care aspirãm cu toþii.

De câþiva ani, decizia cu privire la plasarea noului pod peste Dunãre se tot amânã, invocându-se varii motive izvorâte din puncte de vedere diferite, fiecare cu argumentele sale pro ºi contra. Discuþiile cu vecinii bulgari au avut loc în repetate rânduri, au fost emise idei ºi propu-

neri, argumente economice, dar de ani de zile lucrurile nu au fost urnite din punctul mort. Partea românã a invocat Ð ºi nu fãrã temei Ð faptul cã economia noastrã, atât de precarã, mai ales în ultimii 3 ani, nu este în mãsurã sã susþinã o asemenea mare investiþie.

Discuþiile însã s-au perpetuat la diferite niveluri ºi eºaloane, în diferite capitale, în spatele multor cabinete capitonate. Specialiºti de înaltã clasã, de nivel mondial au sugerat, totuºi, sã se treacã la construirea podului, folosindu-se credite acordate de Occident. Pânã la urmã, pãrþile au fost de acord, partea românã, însã, probând o anumitã rezervã ca podul sã fie construit între Calafat ºi Vidin.

Nici n-au apucat sã se usuce semnãturile de pe Acordul româno-bulgar de construire a unui pod peste Dunãre, cã au ºi apãrut discuþii. Mormãieli au fost ºi înainte. Multe sfori s-au tras pânã s-a stabilit poziþia Calafat-Vidin, de aceasta depinzând prosperitatea unor agenþi economici, în prezent în pragul falimentului.

De unde interesul Comunitãþii Europene pentru acest proiect? Simplu: Iugoslavia nu mai reprezintã de ani buni o zonã de tranzit sigurã. De aici, necesitatea edificãrii unui canal alternativ, care sã facã legãtura între Europa Centralã ºi Europa de Sud-Est.

Uniunea Europeanã s-a convins cã, în ciuda ciorovãielilor politice, în România nu poate fi vorba despre un conflict care sã punã în pericol transportul de mãrfuri, cea mai importantã hibã constituind-o starea drumurilor, pentru care, efectiv, ne este greu sã identificãm adjectivul potrivit, fiindcã nici deplorabilã, nici precarã nu ilustreazã realitatea suficient de elocvent.

O datã stabilit obiectivul, Bulgaria s-a zbãtut pentru a fi partea constructoare. Nimeni din delegaþia negociatorilor români nu s-a întrebat: de ce þine Bulgaria la acest fapt? Dimpotrivã, românii au jubilat cã au scãpat de efortul istovitor financiar, omiþând cã podul nu se va construi cu leva, ci cu euro, proveniþi nu din vistieria sofiotã, ci din cea comunitarã.