Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2000
other · adoptat
Petru Bejinariu
Intervenþii ale domnilor deputaþi:
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Intitulez intervenþia de astãzi ”Nevoia reaºezãrii cãminului cultural în rolul sãu de centru educaþionalÒ.
Ideea culturalizãrii satelor prin instituþii specializate nu este nici nouã, nici comunistã, nici româneascã. Ea aparþine episcopului danez Grundig care, în 1854, a înfiinþat primele universitãþi þãrãneºti din Europa. ªi astãzi statele membre ale Comunitãþilor Europene, ºi mai cu seamã Germania, Marea Britanie ºi alte þãri occidentale, cautã modalitãþi pentru sporirea gradului de instruire ºi educare, mai cu seamã în mediul rural.
La noi, în anii comunismului, cãminul cultural avea menirea ”formãrii omului nouÒ, iar dupã Revoluþia din Decembrie ºi mai cu seamã în ultimii ani, fãrã finanþare ºi fãrã un statut clar, a urmat cãi foarte diferite. Multe clãdiri nefolosite au ajuns în grad înalt de degradare. Altele au cãpãtat alte destinaþii, de la baruri la magazii. Cele mai puþine continuã sã-ºi pãstreze rolul de centru cultural.
În numele autonomiei, managementul vieþii culturale din mediul rural n-a mai fost asigurat de cãtre Ministerul Culturii, nu s-au mai asigurat fondurile bãneºti minime necesare ºi nu s-a vãzut nici un fel de interes faþã de fenomenul cultural din mediul sãtesc. Numai acolo unde primarii dau importanþã demersului ºi unde intelectualii înþeleg ºi participã la actul cultural, viaþa culturalã a satului se menþine la un nivel adecvat. Este cazul cãminelor culturale de la Putna, Horotnic, Vama, Siret, Arbore, Mãlini, Cacica, Fârteºti, din judeþul Suceava, cu frumoase manifestãri ºi în zona artisticã, demonstrate la Festivalul Internaþional ”ArcanulÒ de la Rãdãuþi, sau întâlnirile bucovinene de la Câmpulung Moldovenesc. Dar aceastã lucrare deosebit de importantã pentru construcþia spiritualã a satului are dimensiuni reduse, se desfãºoarã conjunctural ºi este lipsitã complet de susþinere financiarã în multe localitãþi.
Ne aflãm, aºadar, în faþa unui fenomen al deculturalizãrii. Are loc invazia nonculturii cu filme violente ºi grosier erotice, cu jocuri interactive ºi bingomatice cu premii pentru sãraci, cu show-uri cu tot felul de comentatori ºi analiºti, unii semidocþi, ”sfertodocþiÒ sau direct inculþi, iar în emisiunile de muzicã vin tineri cu blugi ºi fete aproape dezbrãcate care danseazã rock cu figuri, mestecã gumã ºi cântã ca americanii. Mulþi tineri, inclusiv de la sate, îi imitã pe cei de pe ecran ºi se naºte civilizaþia imitãrii ºi cultura de tip coca-cola încât te întrebi: dar unde-i specificul, înãlþimea ºi frumuseþea moralã ºi artisticã româneascã?
Se impune, aºadar, reaºezarea cãminelor culturale în rolul lor real, folosind tradiþiile specifice pe zone, provincii sau strict locale. Cãminul cultural, principala pârghie de informare ºi educaþie în comunitãþile rurale, oferã satului românesc ºansa realã pentru buna integrare în Europa. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .