Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iulie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Adrian Moisoiu
Discurs
## Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
La Târgu-Mureº existã încã o societate comercialã, S.C.Seracom S.A., mai nou, când cu puþine zile în urmã se numea Compania de Construcþii Holding S.A., dar i s-a schimbat numele din acelaºi motiv, din motivul care o sã rezulte imediat, ºi care a încheiat activitatea din anul 2001 cu un profit de 300 de milioane de lei. Nu este mult, dar este în profit. A.P.A.P.S.-ul a declarat o licitaþie cu strigare în 16 mai, cu termen de depunere a ofertelor pe 17 iunie, la care licitaþie s-au înscris 12 sau 13 solicitatori. Dupã câte cunosc eu: 5 la Bucureºti, 7 la Braºov ºi chiar un investitor din Statele Unite s-a adresat domnului prim-ministru ca sã i se acorde dânsului aceastã societate, deci prioritate la cumpãrat, dânsul propunând suma de un milion de dolari pentru vânzare ºi, respectiv, 2 milioane de dolari în investiþii, adicã un total de 3 milioane de dolari.
Totuºi, ca urmare a aplicãrii Legii de accelerare a privatizãrii nr. 137/2002, A.P.A.P.S.-ul hotãrãºte ca, în mod gratuit, aceastã societate sã fie divizatã ºi, mare parte din ea, transferatã la Primãria Târgu-Mureº, respectiv la Primãria Sovata care, ele însele, nu au posibilitãþi financiare sã-ºi întreþinã activele pe care le posedã în clipa de faþã ºi care în felul acesta, într-un viitor apropiat, vor fi puse în situaþia ca sã se despartã de aceste active. De fapt, rolul sau scopul, de fapt scopul pentru aceastã solicitare de cãtre cele douã primãrii este pentru a fi înzestratã Universitatea ”SapientiaÒ.
Întrebarea este dacã A.P.A.P.S.-ul a avut sau nu a avut cunoºtinþã de toate aceste aspecte ºi dacã considerã cã a procedat ºi procedeazã bine în continuare, pentru cã lucrurile au ºi alte fumuri É, se spune cã cineva a fost ajutat cu niºte vile pe malul Lacului Boloton ºi aºa mai departe, dar noi nu aplecãm urechea la vorbe ºi dorim ca A.P.A.P.S.-ul sã motiveze pentru ce a blocat vânzarea, pentru ce cedeazã aceste active?
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.