Aurel Teodorescu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Legislaþia în vigoare cuprinde o serie de acte normative care reglementeazã drepturile acordate unor categorii speciale de persoane, inclusiv dreptul la asistenþã medicalã gratuitã, astfel: Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum ºi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri; Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri ºi acordarea unor drepturi urmaºilor acestora, precum ºi rãniþilor din timpul Revoluþiei din Decembrie 1989; Legea nr. 44/1994 privind veteranii de rãzboi, precum ºi unele drepturi ale invalizilor ºi vãduvelor de rãzboi.

Toate acestea cuprind reglementãri care statueazã dreptul la asistenþã medicalã, medicamente, orteze ºi proteze gratuite, acces gratuit la sanatorii ºi baze de tratament etc.

Potrivit art. 6 lit. b ºi d din Legea nr. 145/1997 privind asigurãrile sociale de sãnãtate, aceste persoane au

calitatea de asigurat fãrã a avea ºi obligaþia plãþii contribuþiei la fondul asigurãrilor sociale de sãnãtate. Cu alte cuvinte beneficiazã de întreaga gamã de drepturi acordate oricãrei persoane asigurate.

Problema practicã cu care suntem confruntaþi este generatã de lipsa unor prevederi legale exprese, care sã stabileascã instituþiile abilitate sã suporte plata gratuitãþilor medicale prevãzute în legile speciale menþionate mai sus.

Lipsa acestor prevederi exprese a generat o întreagã serie de nemulþumiri sociale din partea categoriilor de persoane menþionate, nemulþumiri pe deplin justificate, întrucât, prin legi speciale, s-a intenþionat acordarea unor facilitãþi datoritã situaþiei cu totul deosebite a beneficiarilor acestor reglementãri. În practicã, s-a obþinut însã un efect contrar intenþiei legiuitorului, astfel încât respectivele se confruntã cu probleme legate de suportarea costului asistenþei medicale ºi, îndeosebi, a costului medicamentelor prescrise în ambulator, medicamente de care ar trebui sã beneficieze gratuit, fãrã a fi necesarã, aºa cum se întâmplã în prezent, suportarea integralã sau parþialã a costurilor acestora, fãrã posibilitatea recuperãrii sumelor cheltuite.

Întrucât statul a fost acela care a înþeles sã acorde drepturi speciale, favorizante pentru categoriile sociale menþionate, este indiscutabil cã suportarea, din punct de vedere financiar, a transpunerii în practicã a acestor drepturi trebuie suportatã de la bugetul de stat.

Ministerul Sãnãtãþii a susþinut, încã din faza elaborãrii proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 1999, o serie de propuneri care vizau soluþionarea problemelor expuse mai sus, propuneri care nu se regãsesc însã în forma finalã a legii, astfel încât ele rãmân de stringentã actualitate, generatoare fiind de tensiuni sociale.

Guvernul a aprobat în ºedinþa din 8 iulie 1999 nota prezentatã de Ministerul Sãnãtãþii prin care se propuneau o serie de soluþii de rezolvare a acestor probleme, soluþii care, pentru transpunerea efectivã în practicã, presupun existenþa unor reglementãri la nivel de lege, respectiv ordonanþã de urgenþã.