Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 iunie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Cornel Bãdoiu
Discurs
## Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Mai devreme, domnul secretar de stat Doru Trifoi fãcea trimitere la complexitatea activitãþii celor care vor ocupa funcþia de procuror în cadrul acestui Parchet Naþional Anticorupþie. ªi avea dreptate! Pe umerii acestor oameni va apãsa o responsabilitate imensã.
De aceea, Comisia juridicã a apreciat cã baremurile de vechime în funcþie propuse de iniþiator nu sunt suficiente. Pentru cã, stimaþi colegi, ca fost magistrat timp de peste 35 de ani, ºi ca procuror, ºi ca judecãtor, vreau sã ºtiþi cã un astfel de om devine un profesionist adevãrat cel puþin dupã 10 ani de practicã. ªi dumneavoastrã sunteþi conºtienþi cã, în aceastã moriºcã de modificare a legislaþiei, un jurist, un practician al dreptului e pus în situaþii aproape fãrã ieºire.
De aceea noi am apreciat cã, în raport de aceste considerente, vechimea trebuie sã fie mai mare. Dar aº vrea sã reþineþi cã potrivit ”Legii StoicaÒ Ð e vorba de Lega nr. 92/1992 modificatã în 1997 de fostul ministru al justiþiei Stoica, la care domnul deputat Cristian Ionescu fãcea trimitere cu mult respect Ð se poate reduce vechimea în magistraturã, oricând, de ministrul de justiþie, cu o treime.
ªi, atunci, dacã rãmâne textul iniþiatorului, veþi vedea cã vechimea minimã poate fi nu de 6 ani, ci numai de 4 ani. Dacã rãmâne textul de 10 ani pentru procurorul general, veþi vedea cã vechimea nu va fi de 10 ani, ci de aproximativ 7 ani.
Deci daþi voie ca acest organism, aceastã instituþie deosebit de importantã, sã aibã în componenþa ei adevãraþi profesioniºti.
ªi pentru ca onoraþii reprezentanþi ai Executivului sã nu trãiascã cu impresia cã subsemnatul sau ceilalþi membri ai Comisiei juridice nu înþeleg necesitãþile momentului, noi ne rectificãm baremurile propuse ºi, în loc de 15 ani pentru procurorul general anticorupþie, mergem pe 12 ºi, în loc de 10 ani pentru ceilalþi procurori, pe 8 ani. ªi acum, dacã aveþi în vedere atributul ministrului de justiþie sã reducã cu o treime vechimea, veþi vedea cã, din 12, ajunge la minus 4 º.a.m.d.
Deci, stimaþi colegi, daþi-ne girul dumneavoastrã ºi aveþi convingerea cã nu dorim altceva decât o instituþie eficientã.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.