Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2002
procedural · adoptat
Emil Boc
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru.
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Mai întâi doresc sã fac un comentariu de naturã proceduralã. În cazul în care se aflã texte în divergenþã în plenul celor douã Camere, raportul de mediere final nu se mai supune la vot, noi discutãm ºi decidem pe textele aflate în divergenþã, nu pe rapoarte de mediere aflate în divergenþã. Întrucât nu rapoartele de mediere sunt în divergenþã, ci textele concrete, aºa spune art. 76 din Constituþie. Dar, dacã este totuºi un vot dublu, niciodatã nu este nimic rãu în acest sens, însã numai textele se supun.
Domnule preºedinte,
Proiectul de lege privind protecþia martorilor. Textul aflat în divergenþã vizeazã alin. 2 de la art. 4. Vreau sã menþionez cã în proiectul trimis de Guvern Parlamentului se menþioneazã, la art. 4, urmãtoarele lucruri:
În alin. 1: ”Includerea unei persoane în program (adicã în programul de protecþie a martorilor) se poate realiza numai dacã sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele condiþii:...Ò Nu le menþionez aici, pentru cã nu este necesar.
În alin. 2, prin excepþie, se spune: ”Nu poate fi inclusã în program o persoanã care are într-o altã cauzã calitatea de: a) organizator sau conducãtor de grup sau
organizaþie criminalã; b) instigator sau autor al infracþiunii de omor, omor calificat sau omor deosebit de gravÒ.
Care este punctul aflat în divergenþã? Cred cã, dintr-o eroare materialã, în varianta Senatului a rãmas la alin. 2: ”Poate fi inclusã în program o persoanã care are într-o altã cauzã calitatea de organizator sau conducãtor de grup sau organizaþie criminalã sau este instigator sau autor al infracþiunii de omor, omor calificat sau omor deosebit de gravÒ.
Pornind ºi de la textul iniþial al Guvernului ºi de la varianta Camerei Deputaþilor, noi apreciem cã trebuie sã rãmânã în viitorul text de lege varianta Camerei Deputaþilor, în sensul cã toate persoanele pot face parte ºi intra în acest program de protecþie a martorilor, exceptând cele douã categorii: în cazul organizatorilor sau conducãtorilor de grupuri sau organizaþii criminale sau de autori ai infracþiunii de omor, omor calificat sau omor deosebit de grav. Aceasta a fost ºi intenþia Guvernului ºi intenþia Camerei Deputaþilor, de a excepta aceste persoane care au sãvârºit infracþiuni deosebit de grave de a putea participa într-un program de protecþie a martorilor unde sã se ajungã pânã la schimbarea identitãþii, a înfãþiºãrii º.a.m.d.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.