Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 februarie 2003
other · respins
Alexandru Pereº
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Nu la titlul ordonanþei.
V-aº ruga sã-mi permiteþi sã exprim un punct de vedere din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat. Nu putem fi de acord ca, datoritã unui management defectuos la Societatea Naþionalã de Îmbunãtãþiri Funciare, sã luãm, de astã datã prin lege, din sumele destinate subvenþionãrii agriculturii pentru stingerea unor datorii neachitate nici acum ºi fãcute în cursul anului 2002 de cãtre cei care au beneficiat de contractele de concesionare a terenurilor agricole. Aº dori sã vã aduc aminte cã aceastã deficienþã era cunoscutã încã de la adoptarea proiectului de buget, din noiembrie 2002. Se putea atunci, prin proiectul de buget, stinge datoria cãtre S.N.I.F., ºi nu sã luãm acum din puþinii bani destinaþi subvenþionãrii producþiei agricole o sumã de peste 100 de miliarde de lei doar pentru incapacitatea unor manageri de la aceastã societate naþionalã.
Din acest punct de vedere ºi datoritã acestui lucru ºi datoritã faptului cã art. 6 din Legea nr. 268/2001 este a doua oarã luatã la periat ºi la modificat ºi completat, Partidul Democrat va vota împotriva acestei ordonanþe. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.