Mihai Vitcu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

O delegaþie numeroasã din România, în frunte cu Andrei Marga, ministrul educaþiei naþionale, ºi Vlad Mihai Romano, preºedinte al Agenþiei pentru Protecþia Copilului, a participat la negocierile privind aderarea þãrii noastre la Uniunea Europeanã, pe tema protecþiei copiilor aflaþi în dificultate.

Nu ºtim prea multe amãnunte asupra acestor negocieri, dãtãtoare de speranþã, de altfel, dar, cunoscând optimismul domnului Marga privind mersul reformei în toate domeniile, nu ne este greu sã bãnuim ce satisfacþii europene s-au înregistrat vizavi de fericirea generalã a românilor ºi, mai ales, de soarta copiilor din centrele de plasament.

Oricum, aºa-zisele prezentãri tendenþioase ale unor ziariºti ºi politicieni strãini referitoare la aceºti copii nenorociþi nu sunt departe de adevãr. ªi acest lucru nu-l spun cârcotaºii din opoziþie, ci oamenii implicaþi direct în protecþia, educaþia ºi instrucþia acestor copii.

Din 1998, când s-a decis trecerea caselor de copii la administraþia localã fãrã finanþarea necesarã unei asemenea responsabilitãþi, situaþia este dezastruoasã. Strãdaniile consiliilor judeþene de a asigura minima existenþã a acestor centre de plasament se izbesc de sãrãcia unui buget ce nu satisface nici funcþionarea normalã a administraþiei locale. Dreptul la viaþã, la educaþie sunt drepturi constituþionale, ce ar trebui garantate de stat. Or, statul a dat aceastã grijã, aceastã povarã pe seama autoritãþilor locale care sunt sufocate de lipsuri, de probleme, toate sub genericul încântãtor ”reforma la româniÒ. Opinia oamenilor ce lucreazã în acest sistem, unii de zeci de ani, este cã deciziile referitoare la centrele de plasament se iau de cãtre persoane care habar n-au ce înseamnã munca într-o instituþie de ocrotire, fiind preocupaþi mai mult de fundaþii pentru adopþii, acolo unde se învârt bani negri pentru zilele albe ale actualei puteri.

Unii se întreabã ce rost mai are aceastã Agenþie Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului, atât timp cât întreaga responsabilitate revine administraþiei locale. Rãspunsul ºi l-au dat dupã experienþa ultimilor ani, ºi anume: satisfacerea clientelei politice pe bazã de algoritm, afaceri dubioase pe seama copiilor nenorociþi, elaborarea unor indicaþii preþioase care nu numai cã nu ajutã sistemul, dar îl paralizeazã total.

Ultimele mãsuri sugerate de Agenþia Naþionalã privind desfiinþarea posturilor de educatori titulari, consfinþite prin legi organice de altfel, precum ºi ridicarea subconturilor de la bãnci ale centrelor de plasament demonstreazã anacronismul unei asemenea instituþii, demonstreazã cât de strãini sunt diriguitorii ocrotirii sociale faþã de adevãratele probleme ale copiilor defavorizaþi ºi ale oamenilor care se ocupã nemijlocit de ei.

În afara reducerii posturilor, fãrã a exista o normare a muncii oamenilor din aceste instituþii, de reducerea subvenþiilor ºi implicit a hranei, a îmbrãcãmintei, de eliminarea educatorilor ºi profesioniºtilor în domeniu, nu constatãm preocupãri mai generoase ale actualei puteri.