Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2000
other · respins
Petre Partal
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
O intervenþie scurtã. Vreau sã-l asigur pe colegul senator care a încercat sã-mi atragã atenþia cã n-am avut decât intenþia de a puncta poziþia din lista cu amendamente respinse, pentru cã nu regãseam, din discursul Domniei sale, ceea ce dorea sã spunã.
Mi s-a pãrut incorect ºi chiar afirmaþia cã amendamentul s-a pierdut pe drum mi s-a pãrut un lucru incorect faþã de noi, faþã de Comisia buget-finanþe.
Suntem consecvenþi, ºi eu, personal, sunt consecvent principiului cã, atunci când se face o propunere, ea trebuie sã fie înscrisã într-un program.
Am criticat Guvernul pentru cã actualul proiect de buget nu prevede la ordonatorii de credite o listã cu programe ºi programe evaluate. Ei bine, voi rãmâne consecvent acestui principiu ºi cred cã încercarea de a solicita majorãri de sume pentru un ordonator sau altul, fãrã prezentarea programului în sine, nu este decât o cerere pe cuvânt de onoare, care nu are ce sã caute într-un parlament cu oameni serioºi.
În aceste condiþii, fiecare poate sã cearã pentru judeþul lui, pentru satul lui, pentru ºcoala lui, prin care a trecut, suplimentãri de sume, pe motiv cã acestea sunt necesare. Este evident cã sunt necesare majorãri de sume peste tot, însã nu este momentul sã facem declaraþii electorale.
Din acest punct de vedere, rãmân consecvent principiului cã arhitectura bugetului trebuie sã rãmânã aºa cum este ea.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.