Nicolae Leonãchescu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Onorat auditoriu,

În perioada 30 septembrieÐ5 octombrie 2002 am fãcut o deplasare în provincia Voivodina din Serbia, cu dorinþa de a ne informa la faþa locului cu privire la situaþia românilor ºi vlahilor.

M-am bucurat de compania unor parlamentari interesaþi în aceastã problemã, ºi anume: Leonida Lari Iorga, ªtefan Baban, George Dumitru Moisescu ºi Corneliu Bichineþ.

Am trecut prin localitãþi în care comunitãþile româneºti sunt semnificative din punct de vedere demografic sau în crepuscul, cum sunt: Novi Sad, Zrenianin, Panciova, Cuvin, Deliblata, Satu Nou, Sân Mihai, Vârºet etc.

Peste tot am întâlnit structuri culturale româneºti care desfãºoarã activitãþi pe linia conservãrii identitãþii etno-culturale. În fruntea acestor societãþi ºi asociaþii culturale, artistice ori sportive sunt lideri marcanþi ca: Slavco Almãjan, Lucian Marina, Vasile Barbu, Pavel Gatãianþu, Ionel Stoiþ, Ileana Dorina Bulic, Ion Marcovicianu, Florin Ursulescu, Mãrioara Baba-Voinovici, Panta Cebzan, Arabela Frãþilã, Vasca Barbu, Ileana Magdu, Ioþa Bulic, Lucian Bogdan, Gheorghe Lifa, Ionicã Toderaº, Victor Mihailov, Ion Sfera etc.

M-am bucurat cã aceºti remarcabili lideri poartã cu cinste steagul culturii neamului lor într-un spaþiu în care, pânã nu demult, oprimarea minoritãþii româneºti era o normã.

Tristã a fost însã constatarea cã în Serbia vlahii nu au avut nici un drept. Liderul lor, Dragomir Drãghici, nãscut în localitatea Kriveli Bor, ne-a spus cã vlahii sunt în numãr mare, sute de mii, dar cã nu au ºcoalã în limba lor ºi nici preoþi în biserici din neamul lor.

Procesul de deznaþionalizare a românilor ºi a vlahilor a fost puternic ºi urmele lui le-am constatat la tot pasul.

Ceea ce noi am oferit cu generozitate minoritãþilor etnice din România nu obþin minoritãþile româneºti; guvernele din þãrile vecine au acþionat exact în sens contrar.

Marea durere a românilor uitaþi din acest spaþiu este aceea cã guvernele României nu au avut ºi nici nu au o strategie pe termen lung cu privire la supravieþuirea etnicã a acestor fraþi ai noºtri.

Lipsa de receptivitate a guvernanþilor români la doleanþele lor s-a transformat în indiferenþã ºi în mentalitate capitulardã. În acest fel, s-a renunþat în mod condamnabil la apãrarea interesului naþional în aceastã zonã a sudului Dunãrii.

Din aceastã perspectivã, apreciez cã lipsa strategiei noastre faþã de soarta românilor uitaþi reprezintã un puternic act de acuzare.

Este timpul sã ne trezim, iar guvernanþii sã nu mai facã greºelile din ultima jumãtate de secol.

Autocriticile nu îºi mai au rostul. Ele acuzã! Vã mulþumesc.