Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 octombrie 2002
Dezbatere proiect de lege · retras
Emil Boc
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Partidul Democrat a votat împotriva acestui proiect de Lege de aprobare a Ordonanþei Guvernului nr. 19/2002.
Forma supremã a corupþiei este aceea când, prin acte normative, se elaboreazã legi specifice unui grup de persoane, unui grup de interese. Aceasta este corupþia instituþionalizatã. Astãzi am avut ocazia, prin mai multe proiecte de lege, sã vedem acest lucru Ð a fost cazul proiectului de lege privind masa lemnoasã, a fost cazul proiectului de lege privind uniformele poliþiºtilor, este cazul acestei legi, când, printr-o ordonanþã, se stabileºte modalitatea de trecere în proprietatea unor persoane a unor imobile din proprietatea privatã a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome ”Administraþia Patrimoniului Protocolului de StatÒ.
Primul argument: un asemenea lucru trebuia sã se desfãºoare prin lege. Nu s-a dorit acest lucru, ci s-a fãcut printr-o ordonanþã a Guvernului emisã în perioada vacanþei parlamentare, dar atenþie când: în perioada vacanþei parlamentare din luna ianuarie a acestui an. Cu alte cuvinte, pe de o parte, Guvernul a evitat Parlamentul, prin nesupunerea unui proiect de lege care sã treacã prin Parlament, ºi a ales calea ordonanþei simple.
În al doilea rând, aceastã ordonanþã a fost emisã în luna ianuarie, ºi noi suntem în luna octombrie. Este inadmisibil ca un asemenea proiect de lege sã fie supus aprobãrii dupã trecerea a nouã luni de zile, adicã dupã Ñ ce, practic, efectele acestui proiect de lege s-au produs imobilele sunt vândute ºi rezultatele sunt produse.
În al treilea rând, este inadmisibil ca printr-un asemenea act normativ sã se realizeze vânzarea acestor imobile prin negociere directã, ºi nu prin licitaþie. Am spus-o de ieri: dacã nu se va remedia acest lucru Ñ ca toate aceste imobile sã se vândã numai ºi numai prin licitaþie, ºi nu prin procedura negocierii directe, adicã prin acea procedurã care de fapt deschide calea colateralã a actelor de influenþã ºi de corupþie, ne vom opune acestui proiect de lege.
Din nefericire, astãzi, plenul Camerei Deputaþilor nu a fost de acord ca toate aceste imobile sã se vândã prin licitaþie.
Noi, astãzi, am dat un vot prin care am legalizat o acþiune de corupþie desfãºuratã pe parcursul celor nouã luni de la adoptarea acestei ordonanþe.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.