Emil Boc

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Partidul Democrat, în principiu, nu este împotriva unui Parchet Anticorupþie, numai cã se pronunþã pentru independenþa unui asemenea Parchet Naþional Anticorupþie, ferit de orice influenþã politicã, ºi ferit, evident, de imixtiunile categorice ale politicului. În altã ordine de idei, cred cã prin acest proiect de Lege de aprobarea Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 43 realizãm o altã premierã în viaþa constituþionalã româneascã, ºi anume ne propunem sã aprobãm un proiect de lege de aprobare a unei ordonanþe de urgenþã care îºi propune sã intre în vigoare la 6 luni dupã publicarea în ”Monitorul OficialÒ. Cred cã suntem în faþa celei mai înalte sfidãri a Constituþiei României, a regimului ordonanþelor de urgenþã, a practicii Curþii Constituþionale, a regulilor jocului statului de drept.

Dacã Curtea Constituþionalã a stabilit cã ordonanþele de urgenþã pot interveni în domeniul legilor organice, ea a statuat expres faptul cã ele nu pot interveni, ordonanþele de urgenþã, decât în situaþii excepþionale. Daþi-mi voie sã mã întreb, cel puþin pe mine, dacã nu ºi pe dumneavoastrã sau pe cei din Guvern, cum poate fi avutã în vedere o situaþie excepþionalã când o ordonanþã de urgenþã îºi propune sã intre în vigoare la 6 luni de la publicarea în ”Monitorul OficialÒ. Ce fel de situaþie excepþionalã este aceea? Probabil cã, dacã aºa înþelege Guvernul Nãstase regimul ordonanþelor de urgenþã ºi a situaþiei excepþionale, ne putem aºtepta sã se emitã ordonanþe de urgenþã care vor intra în vigoare în 2004, pentru a asigura continuitate la puterea P.S.D.-ului. Este o sfidare, repet, nemaiîntâlnitã în practica noastrã constituþionalã.

În al doilea rând, credem noi cã lucrurile ar fi trebuit sã fie inversate, ºi anume, în primul rând, sã aibã loc o reformã realã a sistemului nostru judiciar ºi, mai ales, o reformã realã a instituþiei Procuraturii, a Ministerului Public în România. Este cunoscut faptul cã la Strasbourg sunt multiple cauze pe rol, cauze pe care România le va pierde, întrucât procurorul român nu îndeplineºte condiþiile de independenþã ºi imparþialitate, condiþii cerute de art. 5 paragraful III din Convenþia Europeanã ºi art. 6 din aceeaºi convenþie.Credem noi cã înainte ar fi trebuit sã realizãm aceastã reformã internã, pentru a pune, într-adevãr, procurorul, în adevãratul sens al cuvântului, în categoria magistraþilor, ºi nu în mod fictiv, aºa cum este acum, când procurorul nu este independent, întrucât, potrivit Constituþiei, lucreazã sub autoritatea ministrului justiþiei, iar aceasta, potrivit Legii de organizare judecãtoreascã, poate da dispoziþie scrisã oricãrui procuror din România, prin procurorul general, sã înceapã urmãrirea penalã într-o cauzã determinatã. Asta nu este independenþã, asta nu este imparþialitate în accepþiunea Curþii Europene a Drepturilor Omului. Noi credem cã înainte, repet, ar fi trebuit sã realizãm reforma sistemului judecãtoresc în ansamblu, a Ministerului Public în special, dupã care sã venim cu o lege cu privire la Parchetul Naþional Anticorupþie, care sã ne ofere garanþiile procesuale ºi procedurale cã aceastã instituþie nu va fi aºa cum s-a spus aici, o instituþie cu conotaþii politice, un fel de poliþie politicã, ci sã fie o instituþie care sã corespundã rigorilor ºi normelor statului de drept.