Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 octombrie 2000
procedural · respins
Radu Sârbu
Aprobarea ordinii de zi cu trecerea punctului 18 pe locul 2 al ordinii de zi
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Politica de privatizare a societãþilor comerciale pe acþiuni din portofoliul Fondului Proprietãþii de Stat face parte din programul de reformã pe care îºi axeazã substanþa Programul de dezvoltare pe termen mediu a României, program acceptat de toate partidele parlamentare, începând cu partidele din opoziþie.
În acelaºi timp, trebuie sã spun cã privatizarea societãþilor comerciale este un proces prin a cãrui accelerare noi am contribuit la ameliorarea stãrii de sãnãtate economico-financiarã a societãþilor comerciale din România, la realizarea celor 75 de procente din produsul intern brut pe sectorul privat nãscut sau privatizat ºi, de asemenea, vreau sã spun încã o datã ceea ce am spus ºi în alocuþiunea mea, cã, aºa cum spunea ºi domnul senator Bãdiceanu, este firesc ca într-o activitate atât de prodigioasã sã existe ºi greºeli sau chiar eºecuri.
Existã ºi în procesul de privatizare greºeli ºi eºecuri, dar pânã în prezent însã nici o instanþã din România nu a condamnat nici un funcþionar al Fondului Proprietãþii de Stat pentru corupþie sau pentru fãrãdelegile pe care le-am gãsit în raport ºi în alocuþiunile unora dintre domnii senatori. Nici un control nu a dus la inculparea nici unui funcþionar al Fondului Proprietãþii de Stat.
De asemenea, Fondul Proprietãþii de Stat a raportat asupra activitãþii sale Parlamentului ºi Guvernului ori de câte ori i s-a cerut. Nu putem noi sã ne aºezãm pe ordinea de zi a ºedinþelor dumneavoastrã sau ale Guvernului.
În ceea ce priveºte Guvernul, sãptãmâna trecutã Fondul Proprietãþii de Stat a fãcut o astfel de informare. Dacã cadrul legislativ al privatizãrii conþine lucruri ameliorabile ºi sunt de pãrere cã da, unele dintre ele, dintre aceste lucruri care ar putea fi îmbunãtãþite au fost menþionate ºi de unii dintre domnii senatori, nu este atribuþia ºi competenþa Fondului Proprietãþii de Stat pentru a îmbunãtãþi legile. Legile privatizãrii sunt fluide, pe mãsurã ce procesul evolueazã circumstanþele procesului se schimbã, de aceea cred cã au ºi fost atât de multe acte normative în ceea ce priveºte procesul de privatizare.
Nu existã imunitate, domnule senator ªtefan Viorel, nici pentru membrii Consiliului de administraþie al Fondului Proprietãþii de Stat ºi nici pentru funcþionarii din Executiv. Noi rãspundem conform legii pentru acþiunile noastre.
Banca Agricolã ºi BANCOREX-ul nu au fost falimentate de cãtre Fondul Proprietãþii de Stat, ci de politicile catastrofale duse de Guvernul anterior. Vreau sã vã spun informativ cã toate bilanþurile contabile ale BANCOREX-ului au fost auditate de ”CoopperÕs and LybrandÒ. Nenorocirile au venit din perioada ultimã, din 1995Ð1996, pe bilete la ordin avalizate, pe garanþii date fãrã contragaranþii ºi aºa mai departe, ºi pe ascunderea unei pãrþi din deficitul bugetar în BANCOREX, prin acordarea de credite clientelare, credite cu dobânzi sub dobânda pieþei unei clientele politice. O ºtim cu toþii.