Nicolae Vasilescu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Premierul Adrian Nãstase a vorbit de necesitatea reorganizãrii administrativ-teritoriale a României. Nici o problemã. Însã nu se pierde nici un moment pentru a-ºi întãri ºi poate a-ºi duce la perfecþionare protocolul cu U.D.M.R. Regionalizarea despre care se vorbeºte, despre care Guvernul tot trâmbiþeazã, are drept þintã câºtigarea autonomiei financiare pentru cele 8 regiuni de dezvoltare în care a fost divizatã arbitrar ºi administrativ þara. Secretarul general al Guvernului, ªerban Mihãilescu, a explicat cã: ”...pe termen lung se va putea ajunge în România la regiuni complet autonome care ar putea însemna ºi miniparlamente...Ò, texte apãrute, de altfel, în toatã presa românescã.

Pe de altã parte, domnul Cozmâncã îl contrazice ºi spune cã se precizeazã ca ”o regionalizare cerutã imperativ de Uniunea EuropeanãÒ. Nimic mai fals! Niciodatã Uniunea Europeanã nu ne-a cerut imperativ aºa ceva. Mai ales cã nici nu este sigur cã în 2007 ni se va permite sã aderãm la Uniunea Europeanã, dupã gafele pe care le facem, sau mai bine-zis, pe care le face Guvernul. Amintim actualilor guvernanþi cã problema regionalizãrii României nu constituie o noutate pentru români. La începutul anilor Õ50, conducerea comunistã din acea vreme a renunþat la organizarea administrativ-teritorialã a þãrii pe judeþe ºi dupã modelul sovietic a trecut la organizarea pe regiuni, raioane ºi comune. Aceastã organizare administrativ-teritorialã a durat pânã în primãvara anului 1968. Din capul locului trebuie menþionat faptul cã aceastã nouã împãrþire administrativ-teritorialã s-a dovedit a fi clar defavorabilã dezvoltãrii þãrii noastre prin existenþa unui mare aparat administrativ greoi, birocrat ºi ineficient în rezolvarea problemelor pe care le ridicã comunitatea.

De asemenea, aceastã formã administrativ-teritorialã a dus la mãrirea prãpastiei economice între localitãþi, între zone întinse din Moldova, Dobrogea, Oltenia ºi chiar Muntenia care au fost victimele acestei reorganizãri administrativ-teritoriale. Printre regiunile nou constituite a apãrut ºi Regiunea Autonomã Maghiarã, în componenþa cãreia intrau actualele judeþe Harghita, Covasna ºi Mureº. În cadrul acestei regiuni, aparatul administrativ ºi de partid la toate nivelele era format în exclusivitate din etnici maghiari, se vorbea ºi se învãþa numai în limba maghiarã, cu excepþia oraºelor Mureº, Sfântu Gheorghe, Sighiºoara ºi Miercurea-Ciuc, unde locuiau ºi mulþi cetãþeni de etnie românã. De urmãrile nefaste ale acestei împãrþiri administrativ-teritoriale ºi-au dat seama înºiºi comuniºtii, cei care o promovaserã, ºi în primãvara anului 1968 s-a trecut din nou la organizarea administrativ-teritorialã pe judeþe.

Ideea enunþatã de Guvern potrivit cãreia regionalizarea va duce la ºtergerea diferenþelor dintre unele localitãþi ºi zone este cel puþin ilarã. Dimpotrivã, experienþa perioadei menþionate mai sus ne îndreptãþeºte sã afirmãm cã diferenþele dintre acestea se vor mãri ducând la adevãrate prãpãstii. Ideea Guvernului se suprapune însã perfect peste intenþia exprimatã în Memorandumul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România care propune transformarea României în stat regional. Memorandumul propune înfiinþarea unor consilii ºi parlamente regionale care ar funcþiona în oraºele reºedinþã ale marilor regiuni.