Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2001
other · respins
Bogdan Nicolae Niculescu-Duvãz
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,
Mãrturisesc cã nu aveam intenþia sã iau cuvântul cel puþin aici, la acest articol, dar din punctul nostru de vedere învãþãmântul de stat este gratuit potrivit legii; este o prevedere expresã constituþionalã ºi nu un mod de a încerca sã depãºim aceastã literã a Constituþiei, transformând învãþãmântul de stat într-un învãþãmânt cu taxe.
Existã lege care permite înfiinþarea învãþãmântului superior ºi, aºa cum piaþa o cere, se dezvoltã un învãþãmânt superior în termeni privaþi, cu taxe. Pentru învãþãmântul de stat, ºi acesta a fost sensul celor care au elaborat aceastã Constituþie ºi pânã a o schimba trebuie sã o respectãm, în primul rând, sensul era ca cei care au capacitatea ºi dorinþa sã înveþe, dar nu au bani în buzunar, sã aibã cum sã înveþe. Cred cã de la acest sens nu putem abdica, motiv pentru care orice fel de altã interpretare este absolut nepotrivitã ºi fãcutã, dacã vreþi, cu o rea-credinþã pentru încãlcarea legii.
De altfel, observ cu mare surprindere cã partidul de guvernãmânt care se declarã social-democrat adoptã o soluþie care a fost promovatã, evident, de un partid care nu avea nimic comun cu social-democraþia.
Cred cã gratuitatea învãþãmântului superior trebuie sã fie cea care sã confere posibilitatea ºi libertatea, liberul acces la învãþãmântul superior al oricãrui copil, provenit din orice fel de familie ºi mai ales din cele fãrã mijloace. Pentru aceasta avem învãþãmânt de stat.
În rest, nu facem decât sã încercãm, prin aceste prevederi legale, de fapt, sã sprijinim interesele absolut onorabile ºi justificate adeseori ale profesorilor universitari, dar care au posibilitatea sã predea ºi în ºcolile particulare, ºi sã oprim accesul oamenilor care n-au mijloacele materiale, chiar dacã vor sã înveþe ºi chiar sã înveþe bine.
În aceste condiþii, interpretarea este nepotrivitã ºi cred cã în nici un caz ea nu poate fi fãcutã aºa.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.