Napoleon Pop

Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,

Aº vrea sã mã refer puþin la situaþia din sistemul sanitar.

Este neobiºnuitã acutizarea conflictului din cadrul sistemului sanitar naþional la început de an, în care doctori ºi pacienþi sunt în egalã mãsurã nemulþumiþi de administrarea defectuoasã a fondurilor asigurãrilor de sãnãtate. Cu atât mai mult ne intrigã aceastã situaþie dacã avem în vedere cã:

Ñ fondurile asigurãrilor de sãnãtate sunt bani reali, cu caracter privat, care ar trebui administraþi printr-o altã formulã decât cea guvernamentalã; Ñ la douã moþiuni simple pe tema sãnãtãþii, depuse în Parlamentul României, Guvernul ne-a asigurat cã starea sistemului de sãnãtate este mai bunã ca oricând, iar moþiunile nu sunt decât un moft al opoziþiei.

Între timp, observãm cã indicatorii morbiditãþii sunt în creºtere, România ocupând un ”loc fruntaºÒ în coada clasamentelor europene în materie, reforma în sãnãtate ia forme aberante, banii de medicamente compensate pentru o lunã se terminã în primele douã ore de la intrarea în circuit, iar pensionarii mor pe capete.

Încercând sã gãsim explicaþii la aceste rele, constatãm cã, dincolo de problemele de administrare a fondurilor naþionale de sãnãtate, ne aflãm în faþa unui experiment inedit, dar total greºit, aplicat la 23 de milioane de subiecþi incluºi forþat într-un sistem inoperant de asigurare împotriva riscului îmbolnãvirilor.

Ineficienþa mecanismului acestei asigurãri de sãnãtate ne demonstreazã cât de iluzorie poate fi o politicã de protecþie socialã în care monopolul public a fost întãrit, iar în cadrul lui ºi-a mai fãcut loc ºi o reetatizare.

Ca urmare, mecanismele de protecþie socialã au devenit ºi mai colectivizate, chiar ºi pentru o protecþie care se administreazã individual, nepermiþând manifestarea nici unor preferinþe decât a celor guvernamentale: care medicamente, care servicii etc.

Tot aºa, principiul solidaritãþii este o formã de transfer obligatoriu al veniturilor unora în beneficiul altora, protecþia socialã pentru riscul de îmbolnãvire, ca preþ de acces al asiguratului la un ansamblu de servicii medicale, devenind un alt impozit pe contractul de muncã.

Mergând mai departe cu raþionamentul, monopolul de stat în domeniul asigurãrilor de sãnãtate nu are concurenþã, fiind singurul pe piaþãÉ ºi ºtim de ce. ªi de aici rezultã absenþa oricãrei inovãri, ceea ce explicã criza în care ne aflãm. Mai mult, cheltuielile colectivizate impuse prin acest monopol legitimeazã ºi o anumitã iresponsabilitate, ca o consecinþã perversã, întrucât orice sistem care funcþioneazã pe baza unui monopol public conduce la un deficit care va atrage prelevãri sau impozite obligatorii suplimentare.

Guvernarea social-democratã face abstracþie însã de teorie. Dar închei, atunci, cu întrebarea: cum s-a ajuns aici dacã în perioada 1999-2002 excedentele raportate ale Fondului de asigurãri de sãnãtate au fost, de regulã, mai mari decât cheltuielile cumulate pentru asistenþa medicalã primarã ºi asistenþa medicalã specialã ambulatorie?