Ionel Olteanu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,

Voi fi foarte scurt, pentru cã, în fond, riscãm, prin asemenea intervenþii pe care le apreciem cu toþii, cãrora le ºtim finalitatea, din cauza pãdurii sã nu vedem copacii.

În realitate, stimaþi colegi, ºtim cu toþii cã am votat, mai exact cei care au votat aceastã lege, tocmai pentru ca ea sã se aplice, ºi nu doar pentru cã ni se cerea sau pentru cã cineva a impus-o într-un fel sau altul. Oricum ar fi, aveam nevoie de aceastã lege, chiar dacã legea este, aºa cum s-a spus de nenumãrate ori, perfectibilã. În fond, este mai bine sã ai o lege, chiar aºa imperfectã, decât sã nu ai nici una, într-un domeniu atât de important cum este proprietatea.

Înþeleg foarte bine pe distinsul meu coleg domnul Bolcaº în legãturã cu poziþia pe care a avut-o. Am înþeles foarte bine poziþia. Nu înþelegem însã de ce trebuie sã încercãm explicaþii inutile câtã vreme trebuie sã acceptãm ideea acestei problematici extrem de complexe în care sunt situaþii privind neidentificarea actelor ºi documentelor necesare. Nu putem deci, prin urmare, sã înþelegem de ce nu trebuie sã dãm posibilitatea celor care se considerã îndreptãþiþi de a depune cererile. Deci nu este vorba de o restituire, pentru cã restituirea o fac organele în drept. Este vorba de vocaþia, posibilitatea de a depune cererea, act primordial cu care începe exerciþiul oricãrui drept fundamental.

Din aceastã perspectivã sperãm sã avem înþelegerea inclusiv a colegilor de la P.R.M. cã prelungirea unui asemenea termen era necesarã tocmai pentru ca acest con- flict, aceastã tensiune sã se stingã o datã pentru totdeauna ºi sã ne apucãm de construcþie, de dezvoltare, ºi nu de conflicte, de distrugere.

Vã mulþumesc.

## **Domnul Lucian Augustin Bolcaº** _(din salã):_

Un minut, vã rog. Mi s-a rostit numele. Drept la replicã! Atât.