Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2000
other
Cristian Rãdulescu
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,
Sigur cã au fost foarte interesante expunerile de dinainte de aceastã lungã pauzã asupra unui proiect de lege care ne intereseazã în cel mai înalt grad, mai ales în aceastã perioadã în care ne apropiem de adoptarea unui buget cu resurse foarte, foarte slabe ºi în aceastã perioadã în care ne apropiem ºi de alegeri.
Sunt de înþeles atitudinile exprimate aici de cãtre diversele partide ºi este de înþeles, din punctul lui de vedere, ºi atitudinea primului-ministru. Eu aº vrea, însã, fãrã sã vã plictisesc, sã fac un racursi al acestei situaþii, pe care astãzi credeam cã o finalizãm.
ªtim foarte bine cã în decursul timpului asupra acestui proiect de lege au fost avansate vreo trei sau patru serii de date privind reverberaþiile financiare, privind povara financiarã, de fapt, pe care o vom suporta cu toþii.
Mai ºtim despre acest proiect de lege cã este într-o situaþie de premierã pentru Parlamentul României, el ajungând în etapa de mediere adoptatã de cãtre Senat ºi supusã în momentul de faþã Camerei, spre a fi, de asemenea, adoptatã.
Nici o lege pânã acum nu s-a întors din aceastã etapã ºi, conform procedurilor, eu consider cã nici nu este posibil.
Totuºi, intervenþia politicã de mare forþã a primuluiministru, fiindcã, totuºi, el este exponentul de vârf al Executivului, ne cere sã oprim procedura aici ºi chiar sã blocãm aceastã lege, în aºa fel încât sã nu se producã efecte pe anul în curs.
Vreau sã vã mai aduc aminte urmãtorul lucru. Este o iniþiativã care a pornit de la Partidul Democrat, care a fost însuºitã de cãtre Ministerul Muncii ºi Protecþiei Sociale, care este susþinutã de multe partide de aici, în salã, ºi care este susþinutã în continuare de cãtre Grupul parlamentar al Partidului Democrat, ea adresându-se unor categorii de persoane care, în mod cert, au dreptul de a beneficia de efectele acestei legi care ar fi puse în practicã îndatã ce legea ar fi adoptatã.
Nu este vorba de o gãselniþã a noastrã. Este vorba de drepturi care în þãrile Comunitãþii Europene existã ºi este o formã de aliniere pe care noi trebuie s-o acceptãm.
Ce ne nelãmureºte în continuare este cã, deºi Parlamentul României a cerut de trei ori primului-ministru sã vinã cu date care sã ne lumineze asupra implicaþiilor financiare, acest lucru nu s-a petrecut. Nu este vorba de o interpelare adresatã de un deputat unui ministru; este vorba de o cerere adresatã de cãtre Camerã primuluiministru care, în final, a ºi venit aici, dar nu ne-a luminat. Au fost consideraþii de naturã generalã în legãturã cu obligaþiile noastre faþã de foruri financiare internaþionale, faþã de povara bugetului, faþã de numãrul mare de pensionari, faþã de populaþia activã, lucruri foarte adevãrate. Dar nu ne-a dat cifrele corecte.
Eu am în faþã un alt set de cifre Ð ºi o sã vã rog aici sã-mi acordaþi puþinã atenþie Ñ, cifre care sunt oficiale ºi care provin de la Agenþia Naþionalã pentru Ocupare ºi Formare Profesionalã, cifre care au fost ºi în faþa comisiei de profil a Camerei, atunci când aceasta a studiat problema.