Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2001
other · respins
Gheorghe Marin
Dezbaterea proiectului Legii privind aprobarea Ordonanþei Guvernului
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,
Propunerea legislativã pentru modificarea Legii nr. 133 pentru stimularea întreprinzãtorilor privaþi pentru înfiinþarea
ºi dezvoltarea întreprinderilor mici ºi mijlocii, care a fost trimisã cu adresa nr. 201 din 27.03.2000 la Comisia pentru politicã economicã, a fost luatã în dezbatere ºi comisia a hotãrât cã aceasta nu poate fi acceptatã ºi propune plenului respingerea.
Vreau sã menþionez faþã de cele spuse de iniþiator cã în cadrul comisiei a existat un amendament de respingere ºi, ca totdeauna, amendamentul de respingere se supune întâi la vot, iar acest amendament a fost admis, aºa încât propunerea legislativã a fost respinsã.
Motivarea respingerii. Potrivit clasificãrii activitãþilor din economia naþionalã, prescurtat CAEN, alimentaþia publicã ºi activitãþile hoteliere intrã în categoria serviciilor. Deci douã dintre cele trei chestiuni care erau solicitate în propunerea legislativã, adicã alimentaþia publicã ºi activitãþile hoteliere, intrã în categoria serviciilor ºi beneficiazã astfel de facilitãþile prevãzute de Legea nr. 133/1999.
Singura chestiune care nu a fost acceptatã a fost activitatea de comerþ. Extinderea facilitãþilor prevãzute de Legea nr. 133/1999 ºi pentru activitatea de comerþ ar avea drept consecinþã încãlcarea acordurilor comerciale încheiate de România cu Organizaþia Mondialã a Comerþului, Uniunea Europeanã ºi AELS, ºi CEFTA.
De asemenea, majorarea numãrului agenþilor economici care pot beneficia de facilitãþile acordate întreprinderilor mici ºi mijlocii ar determina un efect nefavorabil asupra bugetului de stat pe anul acesta, pe care l-am votat, ºi cu consecinþe asupra deficitului bugetar programat.
De asemenea, în iniþiativa legislativã nu au fost prevãzute surse de acoperire a golului de venituri bugetare care ar fi determinat de extinderea facilitãþilor fiscale la un numãr mai mare de agenþi economici, corespunzãtor celor care activeazã în sfera comerþului.
Legea, aºa cum a fost ea conceputã iniþial, ar dori stimularea agenþilor economici mici ºi mijlocii care activeazã în sfera producþiei ºi prestãrilor de servicii, ºi nu a celor care îºi desfãºoarã activitatea de comerþ.
Vreau sã menþionez cã sunt unul dintre iniþiatorii acestei legi, unul dintre cei care au lucrat la aceastã lege ºi, încã de la început, atunci când a fost conceputã ºi cu un material de la Uniunea Europeanã, s-a avut în vedere ca activitatea care trebuie stimulatã într-o primã fazã sã fie activitatea de producþie ºi de servicii.
În clasificãrile primite de la Uniunea Europeanã, comerþul nu era prevãzut în sfera serviciilor. De aceea, Comisia de politicã economicã a propus spre respingere aceastã iniþiativã legislativã ºi, de aceea, eu, în aceastã situaþie, propun respingerea acestei propuneri legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .