Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2002
other · respins
Dan-Mircea Popescu
Discurs
## Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,
Din momentul în care comisia noastrã a depus raportul, 6 iunie 2002, pânã azi, a intervenit ceea ce spunea domnul secretar de stat, ºi anume cã în data de 12 iunie s-a publicat în ”Monitorul OficialÒ Legea pentru aprobarea Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãþi administrative pentru înregistrarea ºi autorizarea funcþionãrii comercianþilor.
În aceste condiþii, actul normativ pe care îl discutãm este lipsit de obiect, de aceea, domnule preºedinte, stimaþi colegi, vã propun respingerea lui, în ciuda raportului favorabil întocmit la data pe care v-o aminteam.
Aceasta este o soluþie. Dacã nu este agreatã, atunci solicit returnarea la comisie pentru raport suplimentar, în vedereaÉ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.