Mihai Baciu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Vroiam sã încep cu ceea ce mã gândisem încã de azi-dimineaþã, dar înainte de a începe vreau sã fac o precizare ºi o subliniere care mi-a fost inspiratã de intervenþia unui coleg de-al nostru din aceastã salã, de mai înainte, de la P.S.D., care ne-a acuzat pe noi, cei din P.D. de amatorism, infantilism politic ºi cã am fi tentaþi sau, mã rog, cã suntem cumva o portavoce a unui singur individ ºi aºa mai departe.

Nu dau rãspuns la asemenea chestiuni, ci vreau sã vã spun un singur lucru, mai ales cã cel care a spus aºa ceva este istoric de meserie ºi nu este un istoric rãu, este un om cultivat. În secolul VI al Erei Creºtine, pe timpul împãratului Iustinian, în Bizanþ a trãit un foarte interesant istoric pe care îl chema Procopius din Cezareea. El a scris douã istorii: o istorie oficialã, pentru cã era istoricul curþii împãratului Iustinian, în care istorie scria cã împãratul este cel mai grozav om din istorie,

salvarea tuturor, centrul universului, împãratul împãraþilor etc. ºi mai scria o istorie acasã, ”Istoria secretã a lui ProcopiusÒ, a rãmas aºa cunoscutã, în care scria cã împãratul Iustinian este ultimul dintre oameni, cã este un bandit, cã este un dictator, cã este o ruºine a speþei omeneºti ºi cã va duce imperiul de râpã. Acum, sigur cã dupã secole ºi secole s-au întrebat istoricii: când a fost sincer Procopius? Când a scris despre mãreþia împãratului Iustinian sau în istoria secretã de acasã, din sertar, când a scris despre ticãloºia împãratului? Rãmâne în continuare aceastã dilemã, ºi aceastã dilemã rãmâne ºi pentru colegii noºtri din P.S.D. ºi mã gândesc la ceea ce spun aici ºi la ceea ce eventual spun acasã, scriu acasã sau vorbesc cu neamurile. Aºa cã, sã trecem mai departe.