Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 mai 2001
procedural · respins
Alexandru Athanasiu
Discurs
## Vã mulþumesc, domnule senator.
Aº face o singurã precizare de ordin procedural. Voi da cuvântul domnului preºedinte al comisiei, ulterior.
Pânã acum, prin raportul comisiei, s-au amendat anumite texte, unele dintre ele fãcând trimitere expresã la tereminologia de Preºedinte al României, texte adoptate pânã acum de plenul Senatului. Acest text este logic legat de amendarea produsã la alte texte anterioare, unde s-a circumscris aplicabilitatea legii la Preºedintele României. Deci acest text este necesar din momentul în care s-a fãcut aceastã precizare de cãtre Comisia juridicã. Este necesar din punctul de vedere al logicii ansamblului legii.
Atrag atenþia cã s-au adoptat textele amendate de comisia noastrã unde, spre deosebire de textul Camerei Deputaþilor, se vorbea de calitatea de ºef al statului, se vorbeºte de Preºedinte al României. Aºa fiind, era firesc ca, în final, legea sã aibã în vedere ºi pe regele Mihai, pentru cã pânã acolo se vorbea numai de Preºedinte al României, schimbându-se terminologia de la Camera Deputaþilor.
Voiam sã fac aceastã precizare deoarece noi am adoptat niºte texte deja în formularea propusã de comisie cu ”Preºedinte al RomânieiÒ, ceea ce diferã de formula de la Camera Deputaþilor, unde era o noþiune genericã, ”ºef al statuluiÒ.
Domnule preºedinte,
Dacã vreþi sã mai adãugaþi pe marginea observaþiilorÉ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.