Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iulie 2000
other · adoptat
Radu Alexandru Feldman
Discurs
Vã mulþumesc foarte mult.
Mã pregãteam sã spun cã þin prea mult la opinia colegului ºi prietenului meu Sergiu Nicolaescu, la fel ca fiecare dintre dumneavoastrã, ºi observ cã, din pãcate, domnul Nicolaescu nu mai este în salã.
Totuºi, ceea ce voiam sã spun rãmâne valabil pentru a elimina orice fel de neînþelegere asupra mobilului intervenþiei mele.
Citesc în fiecare zi toate ziarele, urmãresc Ñ ca ºi dumneavoastrã Ñ emisiunile la televizor. Am vãzut într-una din zilele trecute, declaraþia domnului procuror Dan Voinea, în care invoca o ºedinþã la Snagov, la care s-ar fi pus la cale represiunea din 13Ð15 iunie. Am vãzut tot felul de declaraþii. Nu am dat crezare ºi nu am invocat nici unul dintre aceste elemente pe care doar justiþia este în mãsurã sã le dea girul autenticitãþii lor.
În spusele mele m-am referit la o singurã declaraþie, ºi aceastã declaraþie aparþine domnului Ion Iliescu. Nu am fãcut decât sã reproduc discursul, primele douã paragrafe din discursul de mulþumire adresat de domnul Ion Iliescu la venirea minerilor în Bucureºti Ñ ”Aþi rãspuns la chemarea noastrãÒ. Asta este tot ce am fãcut.
Am invocat tocmai declaraþia domnului preºedinte Ion Iliescu. De ce? Pentru cã prin chemarea minerilor în Bucureºti s-a încãlcat grav legea, s-au nesocotit instituþiile abilitate ale statului de a restabili ordinea cuvenitã în Bucureºti ºi s-a deschis calea liberului arbitru ºi a tuturor grozãviilor care s-au petrecut în continuare.
Iar astãzi, gestul, demersul fãcut de domnul Mironov este similar în atitudinea faþã de lege. Despre asta discutãm. Nu subscriu nici o clipã la ce s-a întâmplat pânã la venirea minerilor în Bucureºti, la atacarea instituþiilor statului, nu pun în discuþie Ñ cum am spus când am citit declaraþia Ñ dacã Televiziunea naþionalã este corectã sau nu este corectã, dacã este sau nu este echidistantã. Este un subiect despre care puteam discuta. Important este cã existã legi, existã instituþii chemate sã apere legea ºi suntem datori toþi, indiferent dacã suntem la putere sau în opoziþie, sã respectãm aceste legi.
Acuza mea era tocmai doar în acest dispreþ faþã de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.