Dumitru Buzatu

Vã mulþumesc foarte mult.

Vã mulþumesc foarte mult, stimaþi colegi.

Deci ar trebui sã vedem care este filozofia actualului Guvern, folosind o expresie predilectã a doamnei ministru Smaranda Dobrescu, în materie de buget al asigurãrilor sociale. În intervenþia Domniei sale la dezbaterile bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 1997, ne spunea, citez: ”Singura noutate este cã, pentru prima datã, în mod esenþial, fondul de ºomaj este orientat prin politici active spre crearea de noi locuri de muncãÒ. Nu vreau sã fac nici un fel de comentariu, în legãturã cu insuccesul politicii de acordare a plãþilor compensatorii, ci doar sã constatãm cã experienþa celor trei ani care au trecut de la aplicarea Ordonanþei nr. 9/1997 nu a dus, în nici un fel, la crearea de noi locuri de muncã. Cu toate acestea, ºi în anul acesta, iniþiatorul proiectului de lege ne propune sã cheltuim mai mult de o treime din bugetul fondului pentru a închide întreprinderi, în timp ce pentru punerea în aplicare a unor mãsuri active de combatere a ºomajului este prevãzutã suma de 13,5 miliarde lei ºi o sumã suplimentarã din ipotetice credite externe. Tot în acord cu aceastã filozofie pãguboasã, pentru acordarea de credite pentru întreprinzãtorii mici ºi mijlocii, care creeazã locuri de muncã, s-a prevãzut, doar 1,1% din buget. Nu pot sã spun acum decât: ”Halal filozofie a Guvernului!Ò

## Domnilor colegi,

În finalul acestei intervenþii, am sã vã rog sã nu vã chinuiþi sã daþi un rãspuns la aceste întrebãri, pentru cã, de fapt, rãspunsurile au fost date de-a lungul celor patru ani de guvernare, iar rezultatele se vãd, cu toatã strãduinþa actualului Guvern de a le cosmetiza.

Bugetul asigurãrilor sociale de stat pentru anul 2000 este un buget al sãrãciei, stimaþi colegi, un buget al disperãrii ºi un buget al pãcãlelilor pe care coaliþia majoritarã le practicã începând din 1997. Bilanþul implicit pe care îl conþine acest buget ne aratã cã, pe toate planurile, coaliþia ºi guvernele pe care, succesiv le-a susþinut, au eºuat, transformând România într-un câmp al suferinþei. Nu a mai rãmas, dupã pãrerea mea, de fãcut decât un ultim gest, de asumare a acestui eºec ºi de a cere scuze celor pe care i-au minþit, începând cu 1997.