Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 mai 2000
procedural
Dumitru Badea
Aprobarea programului de lucru pentru sãptãmâna 8Ñ13 mai
Discurs
## Vã mulþumesc.
Interpelarea mea se adreseazã domnului prim-ministru Mugur Isãrescu ºi doamnei preºedinte a Biroului Electoral Central.
Ca senator al Partidului România Mare exprim protestul meu ºi, în acelaºi timp, îngrijorarea în legãturã cu modul în care a debutat campania electoralã, ºtiut fiind cã principala rãspundere în acest domeniu revine Guvernului.
Afirm fãrã nici o reþinere cã cel puþin pânã în acest moment, pânã la care au fost parcurse etape importante ale agendei electorale, lipsa de implicare a Guvernului ºi bâlbâielile Biroului Electoral Central au provocat un haos greu de imaginat în þarã.
Pentru a susþine afirmaþia de mai sus voi aduce numai câteva argumente.
1. Guvernul nu ºi-a îndeplinit sarcina legalã de a pune la dispoziþia B.E.C. spaþiul ºi dotãrile necesare încã din prima zi de funcþionare a acestuia.
2. Guvernul nu a realizat instruirea corespunzãtoare la nivelul prefecturilor, astfel cã, în Neamþ, prefectul, la prima aºa-zisã instruire, a dat rãspunsuri greºite, iar atunci când i s-a atras atenþia cã legea spune altfel, a început sã strige la cei care l-au contrazis, lucrurile rãmânând tot neclarificate, cu serioase consecinþe ulterioare.
3. Cel puþin timp de 24 de ore dupã înfiinþarea Biroului Electoral Central, partidele au trãit un adevãrat coºmar. A început cu interpretarea eronatã datã de B.E.C., pe care eu o consider rãu-voitoare, privind auten-
tificarea obligatorie la notariat a declaraþiilor de acceptare a candidaturii. A urmat o hotãrâre a aceleiaºi instituþii ca, în cele douã-trei zile rãmase, sã li se ia declaraþii de securitate tuturor candidaþilor de consilieri locali, circa 1.500 pe fiecare judeþ ºi formaþiune, hotãrâre contrarã legii, asupra cãreia s-a revenit printr-o circularã cãtre prefecturi, revenire despre care unele birouri electorale de circumscripþie nu ºtiau nici pe data de 4 mai.
Interesant este faptul cã, de exemplu, P.N.Þ.C.D.-ul solicitase aceste declaraþii o datã cu declaraþiile de acceptare, deci ei aveau problemele rezolvate. Sã fie oare o întâmplare?
Nu mai vorbesc de precizarea aberantã a B.E.C.-ului privind introducerea în declaraþiile de acceptare a formulei ”Nu am interdicþii de a alege ºi de a fi alesÒ, deºi declaraþiile erau finalizate cu urmãtoarea formulã: ”Îndeplinesc toate condiþiile prevãzute de lege pentru a candida.Ò
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.