Alexandru Athanasiu

## Vã mulþumesc.

## Permiteþi-mi sã iau ºi eu cuvântul.

Se spune, în general, cã lucrurile fãcute târziu nu mai reparã mai nimic. Eu aº adãuga cã lucrurile fãcute prea târziu nu mai reparã nimic. Din fericire, iniþiativa celor doi colegi ai noºtri senatori spalã de ruºine o istorie de 9 ani în care academicienii au fost mai rãu trataþi decât cumularzii virtuali, adicã cei care cumuleazã zeci de funcþii, dar lucreazã într-un singur loc. Cu alte cuvinte, deºi aici indemnizaþia de academician vine sã recompenseze într-o mãsurã limitatã, cum întotdeauna banii pot limitat sã mãsoare valoarea, un prestigiu ºi o muncã, veneau în concurs cu indemnizaþii care aveau în vedere cu totul alte activitãþi. Bine s-a spus de la microfonul Senatului, de colegul nostru, domnul senator Predescu, cã se fãcea o confuzie gravã între indemnizarea academicianului ca personalitate a culturii, a ºtiinþei româneºti, a spiritualitãþii româneºti, pânã la urmã, cu banii care i se cuveneau pentru o funcþie cu o competenþã ºi determinare specificã în diverse domenii. Deci se fãcea o greºealã fundamentalã în a-l considera un cumulard de funcþii, deºi a fi academician nu este o funcþie, este o onoare. Era un cumul de onoare rãsplãtitã de societatea respectivã, pe cât putea în bani, cu, sigur, alte indemnizaþii generate de activitãþi specifice. Îndreptãm, sperãm noi, astãzi, Senatul, mâine, metaforic spunând, Camera Deputaþilor, aceastã ruºine, cu speranþa cã deºi e foarte târziu, cum spun francezii, nu este prea târziu pentru a arãta cã o considerare materialã oarecare pe care o dãm, cum ne place sã mai spunem, dupã versiunea francezã a Academiei lui Richelieu, ”nemuritoriiÒ României, este prezentã ºi în atenþia, în responsabilitatea ºi în conºtiinþa Senatului ºi Camerei Deputaþilor, ulterior.

Vã mulþumesc.

Întrucât raportulÉ Da, vã rog.