Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2001
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Alexandru Athanasiu
Discurs
## Vã mulþumim.
Dacã la dezbateri generale doresc sã se înscrie reprezentanþii grupurilor parlamentare?
Dacã nu, þinând seama cã avem un aviz favorabil fãrã amendamente, vã supun proiectul de lege spre vot.
76 de voturi pentru, douã împotrivã, nici o abþinere, din totalul de 78 de voturi exprimate.
Trecem la urmãtorul punct pe ordinea de zi, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanþei Guvernului nr. 134/2000 pentru modificarea caracteristicilor unor titluri de stat emise pe bazã de legi speciale.
Rugãm iniþiatorul ºi din partea Comisiei de buget, finanþe.
Vã rog, doamna secretar de stat, prezentaþi pe scurt conþinutul proiectului de lege.
**Doamna Maria Manolescu** _Ñ secretar de stat în Ministerul Finanþelor Publice_ _**:**_
## Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
În primul rând, ordonanþa a fost generatã de faptul cã, urmare analizei portofoliului de credite preluat de cãtre Banca Comercialã Românã de la Bancorex, în conformitate cu prevederile Ordonanþei Guvernului nr. 39/29 iulie 1999, banca a predat Agenþiei de Valorificare a Activelor Bancare credite în valutã ºi dobânzi aferente, pentru care a primit în schimb titluri de stat în valutã, cu scadenþã la 2 ani.
Pentru încadrarea în poziþia valutarã stabilitã de cãtre Banca Naþionalã a României, Banca Comercialã Românã a trebuit sã-ºi transforme active în valutã în active în lei, întrucât reducerea lichiditãþii, plasatã sub formã de depozite în valutã la bãnci în afarã, nu era posibilã pentru imaginea exterioarã a bãncii.
Pe baza celor prezentate, vã propunem adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanþei Guvernului nr. 134/2000.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.