Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2009
Declarații politice · respins
Cornel Popa
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Obiectul interpelării: Izolarea regiunii de nord-vest a Românei se dovedește o prioritate a ministrului Radu Berceanu.
Având în vedere că în programul de guvernare pe perioada 2009–2012, Capitolul XIII – „Infrastructură de transport”, sunt prevăzute, ca obiective, interconectarea și interoperabilitatea rețelei de drumuri din România cu rețeaua de drumuri europeană, precum și asigurarea coerenței și continuității lucrărilor de infrastructură pe termen lung, prin promovarea pactului național „Autostrăzile României”, și ținând cont de faptul că județul Bihor este un județ de graniță ce asigură legătura cu Occidentul, având în vedere potențialul turistic și economic ce ar trebui valorificat, considerăm că susținerea proiectelor de infrastructură în nord-vest, județele Bihor, Sălaj, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern.
În contextul actualei crize mondiale, atragerea investițiilor străine este vitală pentru orice economie națională, în condițiile în care țara vecină Ungaria a realizat infrastructură de transport modernă până la Borș, și consider că este de maximă importanță ca și România să asigure aceleași condiții moderne, astfel încât investițiile să nu se oprească la graniță.
Având în vedere cele prezentate, vă rog să-mi comunicați detalii în legătură cu evoluția următoarelor proiecte:
Referitor la lucrările ce se vor efectua în cursul anului 2009 la Autostrada „Transilvania” Borș – Brașov, din datele preluate de pe site-ul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale rezultă că în februarie 2010 trebuie terminate tronsoanele 2B Câmpia Turzii – Cluj Vest și 3C Suplacu de Barcău – Borș, iar în martie 2009 trebuie început tronsonul 3B Mihăilești – Suplacu de Barcău.
Din declarațiile făcute de dumneavoastră după adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2009, reiese că anul acesta va fi finalizat, parțial, doar tronsonul 2B din județul Cluj, pe tronsonul 3C se va lucra doar la viaduct, în condițiile în care cele două tronsoane trebuiau finalizate în februarie 2010, iar de tronsonul 3B, care traversează județul Sălaj, nu se amintește.
Având în vedere că anul acesta nu se vor efectua lucrările preconizate la tronsonul 3B și 3C, consider că județele din nord-vestul țării, amintite mai sus, vor fi izolate și nu-și vor putea valorifica potențialul economic și turistic.
În aceste condiții, vă rog să reanalizați graficul de realizare a lucrărilor și insist să se acorde o atenție cuvenită întregii regiuni din nord-vestul țării.
Referitor la drumul expres Arad – Oradea – Timișoara – Stamora Moravița, care este o arteră de circulație importantă și face legătură între Autostrada Transilvania și coridorul IV paneuropean, deși studiul de fezabilitate a fost aprobat prin hotărâre de guvern, iar pe site-ul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale acest proiect figurează în execuție, dumneavoastră ați decis că realizarea lui nu este oportună, această decizie fiind unilaterală, inoportună și neavenită, aducând mari prejudicii părții de nord-vest a României și locuitorilor ei.