Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 decembrie 2010
other · adoptat
Puiu Hașotti
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
La începutul fiecărei sesiuni parlamentare, grupurile parlamentare vin și propun membrii lor în Biroul permanent al Senatului. Votul este aidoma celui de astăzi. Este un vot secret electronic. Prin urmare, obiecțiunea pe care a depus-o aici domnul senator Cristian Rădulescu, liderul Grupului parlamentar al PDL, e fără sens, pentru că noi, adesea, procedăm astfel. În al doilea rând, a trece acum la o discuție despre cum să votăm secret, dincolo de anumite bănuieli care, bineînțeles, se vor naște și vor fi speculate și de presă, și de opinia publică, și de noi, mai ridică o chestiune.
Un vot secret presupune încă o jumătate de oră, poate chiar mai mult – votul secret cu bile –, și avem, stimați colegi de la PDL, avem un buget de rezolvat. Nu vreți să terminăm astăzi bugetul?
Intrăm în niște discuții pe procedură interminabile, cu pauze de consultări, cu toate chestiunile de acest fel, astfel încât să nu mai putem termina bugetul?! Asta doriți? Bănuiesc că nu!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.