Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Traian Constantin Petcu
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a notificat Guvernul României în 2017 în legătură cu necesitatea reevaluării acurateții transpunerii Directivei nr. 63/2010 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.
Acest proiect de lege modifică și aliniază în cadrul directivei Legea nr. 43/2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.
Este necesară adoptarea în regim de urgență a acestui proiect de lege, având în vedere obligația României, ca stat membru, de a respecta, prin legislația națională de transpunere, prevederile legislației comunitare și, de asemenea, de a respecta termenul de prelungire asumat, care a fost agreat de Comisia Europeană, respectiv 30 iulie 2018, pentru a părăsi zona de infringement.
Guvernul, prin Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, susține acest proiect de lege, cu amendamentele din cadrul comisiilor de specialitate din cadrul Senatului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.