Ion Hadârcă

Vă mulțumesc.

Bună dimineața, stimată doamnă președinte al ședinței! Stimate doamne și stimați domni senatori,

Declarația mea de astăzi se intitulează „Anton Crihan – cel mai tânăr apostol al Marii Uniri”.

Observ, cu mare părere de rău, că frământările din vârful eșalonului politic al României, forfota neavenită, contraproductivă, în fond bruiază adevăratele probleme și nu consună cu ceea ce ar trebui să însemne retrăirea adevărată de către noi a Centenarului Marii Uniri.

Or am ajuns să facem „politichie” în România tocmai în anul în care rotunjește suta de ani de la marele eveniment din 1918 nu doar ca să-l consumăm în petreceri și serbări ori să-l pulverizăm în certurile mărunte dintre palate. Un mare eveniment pe care destinul ni l-a pus în seamă să-l gestionăm presupune, la rândul său, responsabilitate și maturitate politică.

Imaginați-vă că la 1918 generația curajoasă, harnică și pricepută de atunci, în condiții extrem de grele și cu jertfe foarte mari, a semănat ogorul nostru național cu o cultură de aur, care urma să dea rod abia peste o sută de ani, iar noi, cărora ne revine să strângem prețioasa recoltă, întindem hora mare în jurul ei, între timp reglând niște conturi, și o lăsăm să se vânture în van, fără să o transformăm în valoare adăugată și sursă de energie, atât de necesare nouă, tuturor. În loc să culegem bob cu bob recolta pusă în brazdă și irigată abundent cu sângele și sudoarea mult mai vrednicilor noștri înaintași, noi, irascibilii și mercantilii, tot cântărim cu zgârcenie care ar fi costurile viitoarei reuniri. Chiar dacă evenimentele de cotitură mai sunt cumva reținute în paginile manualelor de istorie, destinele și numele oamenilor care le-au produs par a fi sortite uitării.

Aceste destine trebuie transformate în modele de viață pentru generația noastră tânără și pentru generațiile care vin. Mă gândesc, când spun asta, la figura legendară a unuia dintre marii făuritori ai Marii Uniri, Anton Crihan, consăteanul meu din Sângerei, județul Bălți. Fără a fi remarcată la nivel național, a trecut pe lângă noi, în luna iulie, aniversarea a 125 de ani de la nașterea acestui mare român basarabean. Anton Crihan a trăit 100 de ani, între 1893 și 1993. Fiind cel mai tânăr membru al Sfatului Țării, a fost, precum se vede, și cel mai longeviv. A avut marea bucurie să vadă, în 1991, prăbușirea imperiului sovietic, care în 1940 i-a distrus opera, a trăit și deziluzia nerealizării așteptărilor sale, dar și ale neamului său decimat: revenirea Basarabiei la patria-mamă.

Ca majoritatea actorilor politici ai Marii Uniri, Anton Crihan a avut un rol inedit și determinant în crearea, pas cu pas, a condițiilor pentru reunificare. Fiind ofițer în armata rusă, Crihan a avut intuiția să vadă în soldatul basarabean unica forță organizată capabilă să dezvolte pe un făgaș eficient toate etapele proceselor abia începute: autodeterminarea națională, ruperea de imperiul rus și, în final, reunificarea cu România.