Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2010
procedural
Mircea Dan Geoană
Discurs
Vă mulțumesc.
Constatăm că suntem în cvorum de ședință. Trecem la punctul 1 din ordinea de zi, declarații politice. Îi rog pe colegii senatori și pe doamnele senator, pe care le salutăm cu multă dragoste la început de primăvară, să îmi permită să-l invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PD-L, pe domnul senator Iulian Bădescu.
Vă rog, domnule senator.
În condițiile în care, după anul 2000, foarte mulți români din mediul rural au ales să muncească în străinătate, mediul educațional, sistemul sanitar și, din acest motiv, infrastructura rurală au fost lăsate oarecum într-un plan secund. Acest proiect va avea un impact major asupra specialiștilor și tinerilor, asupra celor care, până în momentul de față, au ocolit spațiul rural din cauza lipsei de resurse materiale care să le asigure minimul de confort.
Inițiativa este cu atât mai lăudabilă cu cât vine în sprijinul celor din mediul rural pentru a aduce serviciile publice din această societate la un nivel apropiat cu cel din spațiul urban.
În acord cu principiile Uniunii Europene, eliminarea discrepanțelor existente între rural și urban reprezintă un imperativ pentru toate statele membre, cu atât mai mult pentru țara noastră.
Programul „Renașterea satului românesc” este, așadar, orientat concomitent atât spre oamenii cu expertiză, care vin să profeseze în mediul rural, cât și spre populația din aceste zone, care va beneficia, ca să dăm numai un exemplu, de un act educațional net superior celui de care se bucură în prezent.
Scopul declarat al ministrului dezvoltării regionale și turismului este ca, prin acest program, să fie construite cel puțin 25.000 de locuințe, care vor fi acordate tinerilor specialiști și vor avea regimul unor locuințe de serviciu, prin urmare nu vor putea fi achiziționate de chiriași.
Prin Programul de guvernare pentru perioada 2009–2012, Partidul Democrat Liberal și-a asumat rolul de renaștere a satului românesc și iată că primele rezultate au început să apară.
Este foarte necesar să nu uităm că unul dintre fundamentele pe care s-a dezvoltat statul român a fost tocmai satul românesc și pentru asta trebuie ca de acum înainte să acordăm mediului rural importanța pe care o merită.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.