Tudor Barbu

Vă mulțumesc cu mult respect, domnule președinte de ședință.

Rog colega de la stenogramă, o notific ca de obicei că nu am o declarație scrisă, ci doar mă bazez pe iscusința și îndemânarea doamnei.

Declarația mea politică de astăzi nu are titlu și este legată de faptul că presa din România, într-o mare parte, poate fi acuzată de favorizarea infractorului și de coautorat.

Este foarte grav că nimeni sau aproape nimeni din presa română...

Și spun de la microfonul Senatului României aceste vorbe doar pentru că știu că ele rămân într-o stenogramă și rămân în arhivele Senatului. Poate, după noi, cineva va înțelege ce s-a întâmplat în această perioadă, spun eu, dramatică a existenței clasei politice din România.

De ce fac aceste afirmații? Am să încerc să fiu foarte scurt. Pentru că mi se pare absolut inacceptabil ca aproape nimeni din presă să nu preia o declarație, un subiect, o situație absolut unică.

Un președinte în exercițiu al republicii postdecembriste România îl acuză pe predecesorul Domniei Sale, președintele Ion Iliescu, de fapte penale de o gravitate maximă. Guvernul pe care l-a coordonat de la Cotroceni domnul președinte Ion Iliescu, Guvernul Năstase, este acuzat așijderea de fapte penale foarte grave și neprescriptibile, iar în presa română nimeni, în Parlamentul României nimeni nu abordează această temă, spun eu, foarte gravă.

Trag un semnal de alarmă, pentru că este vorba despre o lege care a vizat o generație sau chiar două, legea de trecere a patrimoniului de gaze naturale și de țiței din exploatarea și posesia statului român în exploatarea și posesia unui stat străin, și este vorba de un proiect de lege și o dezbatere națională care vizează rezervele de metale rare – și accentuez metale rare –, nu de aur, deci o reluare a unei teme care în anul 2000 făcea istorie.

Vă mulțumesc.