Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 aprilie 2016
other · respins
Florica Cherecheș
Propunerea legislativă privind diminuarea risipei alimentare (Pl-x 851/2015; retrimisă comisiei)
Discurs
Vă mulțumesc.
Cum spunea și colega mea, Grupul PNL din Camera Deputaților va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, având în vedere faptul că marea majoritate a salariaților au beneficiat deja, salariați, personal didactic de predare și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, au beneficiat deja în baza unor hotărâri judecătorești de plata diferențelor de drepturi salariale, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Există totuși și situații în care aceste diferențe de drepturi salariale au fost acordate pe o perioadă mai mică decât până la data de 13 mai 2011, dar și situații în care, din diferite motive, salariații din învățământ nu beneficiază de plata acestor drepturi de natură salarială.
Avem în jur de 90 de mii de persoane aflate în această situație, astfel încât proiectul acesta legislativ este bine-venit. El explică și modul în care se va face plata eșalontă a diferențelor salariale, modul în care se va face plata pentru personalul pensionat, așa cum amintea și colegul meu înainte, și modul în care personalul didactic care și-a schimbat locul de muncă va beneficia de această plată. Deci, practic, sunt acoperite toate categoriile de personal.
Guvernul va elabora normele de aplicare în maximum 30 de zile de la apariția legii, astfel încât sperăm ca legea să intre cât mai repede în vigoare.
Pentru a lupta împotriva discriminării personalului didactic, considerăm că este o lege bine-venită și Grupul PNL o va vota.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.