Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Adrian Țuțuianu
Discurs
Vă mulțumesc.
Dacă sunt înscrieri la cuvânt din sală?
Nu avem înscrieri la cuvânt.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaților.
Raportul comisiei este de respingere. Legea este organică. Senatul este Camera decizională.
Votul – luni, ora 17.00, conform programului aprobat.
Punctul 26, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011 în sensul ca procesul de recunoaștere și echivalare a diplomelor obținute în străinătate să nu mai impună vreun cost financiar pentru solicitant (L379/18.06.2018).
Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
Nu avem inițiator prezent.
Invit la cuvânt reprezentantul Guvernului, domnul secretar de stat Petru Andea, Ministerul Educației Naționale. Microfonul 6.
## **Domnul Petru Andea** _– secretar de stat în Ministerul Educației Naționale_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Aș dori să spun că Guvernul nu susține inițiativa legislativă, întrucât pornește de la o premisă oarecum eronată. E vorba de costurile legate de echivalarea diplomelor de studii obținute în străinătate: echivalarea în România să nu mai fie supusă acelei taxe de 50 de lei care se percepe de către Consiliul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.
Aș vrea să vă spun că pentru anul 2017, pentru care avem statistica încheiată, au fost echivalate 18.000 de diplome, de diferite niveluri, obținute în străinătate. 14.000 din aceste diplome se refereau la studii de nivel mediu, adică calificări de nivelul 3-4, obținute în țări cum sunt Vietnam, Filipine, Indonezia și așa mai departe. Deci sunt persoane care vin să muncească în România și cărora li se echivalează studiile pentru a primi un anumit nivel de calificare.
Iată, așadar, că premisa de la care s-a pornit, ca studenții români care studiază în străinătate să nu mai plătească această taxă, este greșită, în sensul că foarte puțini studenți români vin să-și echivaleze studiile în România, iar taxa de 50 de lei considerăm că, față de ceea ce înseamnă plata unor studii în străinătate, este nesemnificativă. Și mai adaug faptul că, conform legislației actuale, CNRD-ul (Consiliul Național de Recunoaștere a Diplomelor) se autofinanțează și are nevoie de acești bani pentru a-și susține programe și training în interiorul țării și alte activități pe care le derulează.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.