Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Vergil Chițac
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Domnul senator Marin, în mod justificat, fiind o lege care vine din legislatura trecută, a prezentat un scurt istoric. Și a încheiat dumnealui spunând că este importantă pentru sectorul naval.
Eu vreau să subliniez și să vă arăt de ce este importantă pentru sectorul naval. De fapt, ce s-a constatat până în acest moment? S-a constatat o lipsă cronică a investițiilor în tot ce înseamnă porturi.
Fac precizarea că o să personalizez pe Portul Constanța, pentru că știu mai bine problematica, însă – mai mult sau mai puțin – situația este aceeași în toate porturile de la Marea Neagră și de la Dunăre.
Ei bine, lipsa de investiții a avut un efect negativ, în special asupra ceea ce înseamnă securitatea operării
navelor în porturi și a tuturor activităților. Asta în condițiile în care Portul Constanța, spre exemplu, este autoritate de reglementare și trebuie să aplice Codul internațional ISPS, Codul privind exploatarea în siguranță a navelor și facilităților portuare.
Mai mult decât atât, s-a mai constatat că operatorilor portuari li se aplică de către administrația portuară niște taxe prohibitive, asta în condițiile în care shippingul mondial este încă în criză. Asta a făcut ca, în momentul de față, stimați colegi, infrastructura din porturile românești care este utilizată pentru transportul naval să fie funcțională în proporție de 30% față de capacitate.
De ce s-a ajuns aici o să mă întrebați, pe bună dreptate. Păi, dacă privim cele două perspective, o să vedem un singur lucru: că Administrația Porturilor Maritime Constanța este foarte interesată numai de ceea ce înseamnă profit. Profitul este numărul 1. Or, în condițiile în care aproximativ 80% din venituri sunt realizate din taxele pe care le plătesc navele și chiriile pe care le plătesc operatorii portuari, a maximiza profitul APMC-ului înseamnă a mări aceste taxe și chirii. Or, lucrul acesta, maximizarea profitului, se va răsfrânge în navlul pe care trebuie să-l plătească navele și, atunci, transportatorii, armatorii portuari se vor gândi de două ori dacă mai trec prin Portul Constanța sau dacă nu cumva vor alege altă rută.
Din punctul meu de vedere, rolul administrației portuare este acela de a crea un mediu economic favorabil pentru toți operatorii portuari și pentru firmele de import-export. Iar indicatorul principal de performanță pentru Administrația Porturilor Maritime Constanța îl reprezintă valoarea traficului de mărfuri prin port, nicidecum profitul.
Mai mult decât atât, stimați colegi, dintr-o eroare, începând cu anul 2011, i s-a aplicat Administrației Porturilor Maritime Constanța Ordonanța Guvernului nr. 109 privind guvernarea corporatistă.
De ce spun dintr-o eroare? Pentru că, la momentul acela, Portul Constanța nu producea pierderi. Or, prin aplicarea Ordonanței 109, prin contractul de mandat care s-a încheiat cu administratorul privat, se leagă și mai mult indicatorul de performanță de profit. Și vă dau un exemplu și sper să fie edificator. Am datele din 2015, dar pentru 2016 sunt la fel. La venituri de 73 de milioane de euro, Portul Constanța, în 2015, a înregistrat un profit de 21 de milioane de euro, circa 30%, și, deși are un profit așa mare, nu a reușit decât să realizeze 18% din valoarea programului de investiții.