Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2011
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Vă mulțumesc.
Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.
Urmează votul final.
Trecem la următorul, Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților privind stabilirea componenței numerice a comisiilor permanente. Este vorba de un articol unic.
Comisia juridică, de disciplină și imunități – imediat, după ce prezint raportul –, numărul convenit este de 23 de membri...
Domnul deputat Dobre dorește o modificare.
Exista o greșeală în raport, prin care se făcea precizarea că domnul Dobre nu a fost prezent, dar domnul deputat Dobre a fost prezent în ședința respectivă, în numele Partidului Național Liberal, al grupului parlamentar.
Am făcut eu această rectificare, pentru a putea continua cu articolul unic din comisie, care viza Comisia juridică, de disciplină și imunități.
Numărul convenit între liderii grupurilor parlamentare este de 23 de membri, distribuit astfel între grupurile parlamentare: Grupul parlamentar al PDL – 8 membri; Grupul parlamentar al PSD – 6 membri; Grupul parlamentar al PNL – 5 membri; Grupul parlamentar al UDMR – un membru; Grupul parlamentar al minorităților naționale – un membru; Grupul parlamentar al deputaților independenți – 2 membri.
Dacă sunt observații?
Nu sunt.
Atunci, rămâne la votul final.
Ultimul, Proiect de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.
Avem un articol unic: domnul deputat Adrian Gurzău, aparținând Grupului parlamentar al PDL, este desemnat în calitate de membru al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Dacă sunt observații la acest proiect de hotărâre? Nu sunt.
Atunci, urmează votul final.
Luăm acum în dezbatere proiectele de lege.
Primul, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor și caprinelor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Proiectul este în procedură de urgență.
Invit Guvernul pentru a-și prezenta poziția, vă rog. ## **Domnul Corneliu Ceică** _– vicepreședinte_
_al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor_ **:**
## Mulțumesc, doamnă președinte.
## Domnilor deputați,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2010 a fost promovată de Guvern și a urmărit armonizarea legislației naționale cu legislația europeană în domeniul identificării și înregistrării animalelor de fermă.
Identificarea animalelor este importantă pentru că asigură monitorizarea și supravegherea corectă a stării de sănătate a animalelor și date privind trasabilitatea produselor de origine animală, de la producere până la comercializare.