Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2018
Informare · adoptat tacit
Iulian Claudiu Manda
Informare privind conducerea Grupului parlamentar al PNL
Discurs
Vă mulțumesc. Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții. Declar încheiate dezbaterile generale.
Votul îl vom exercita săptămâna viitoare, luni.
Punctul 19 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare (L554/4.09.2018).
Declar deschise dezbaterile generale.
Inițiatorul nu este prezent.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului și îl invit la microfon pe domnul Sorin Roșu-Mareș, de la Ministerul Agriculturii. Microfonul 8.
Aveți cuvântul.
## **Domnul Claudiu Sorin Roșu-Mareș** _– secretar de stat_
_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
Mulțumesc.
Bună ziua, doamnelor și domnilor senatori!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu susține oportunitatea promovării inițiativei legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 în forma prezentată, pentru următoarele considerente: o parte dintre soluțiile propuse în cuprinsul acestei inițiative legislative sunt identice cu textul amendamentelor admise în raportul preliminar adoptat de Comisia de agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din cadrul Camerei Deputaților pentru inițiativa legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 17 și întrucât măsurile propuse nu se corelează cu prevederile legale în vigoare aplicabile în acest domeniu, raportat la faptul că propunerea legislativă conține pasaje care nu prezintă coerență și predictibilitate, astfel încât să se facă posibilă determinarea efectelor normelor juridice din punctul de vedere al aplicării în timp a legii. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.