Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2010
Informare · adoptat tacit
Roberta Alma Anastase
Discurs
Vă mulțumesc.
Dacă sunt și alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale?
Nu sunt.
Având în vedere că raportul nu cuprinde amendamente, conform regulamentului, rămâne pentru votul final.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2010 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării.
Este procedură de urgență. Dezbaterea.
Domnule ministru, vă rog.
## **Domnul Valentin Adrian Iliescu** _– secretar de stat_
_la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Bună ziua, doamnelor și domnilor deputați!
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2006, din perspectiva necesității alinierii legislației naționale în domeniu la exigențele europene în materie, în consonanță cu obligațiile ce-i revin statului român, derivat din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007. Doresc să fac precizarea că Directiva IPPC, aprobată în anul 2008 cu modificările care au survenit din 2005 până atunci, se regăsește în totalitate într-o ordonanță anterioară, cea pe care o modificăm prin ordonanța aflată în dezbaterea Camerei Deputaților. Comisia Europeană a sesizat o serie de inadvertențe în modul în care existau transpuse aceste prevederi ale Directivei IPPC. România s-a angajat, printr-o scrisoare trimisă Comisiei Europene, ca până la 31 martie să vină cu modificările necesare, ceea ce s-a și întâmplat.
Mulțumim comisiei de specialitate pentru modul în care a întocmit raportul aducând o serie de completări foarte bune textului propus de Guvern, motiv pentru care vă rog, stimate doamne și domni deputați, să aprobați raportul comisiei de specialitate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.