Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2008
Declarații politice · respins
Ștefan Mihail Antonie
Discurs
## Vă mulțumesc.
Declarația mea politică se intitulează „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
În martie anul curent Guvernul României a emis, vădit cu scop electoral, Hotărârea de Guvern nr. 370/2008 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale și finanțarea din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului pe anul 2008 a unor cheltuieli de capital pentru unități de învățământ preuniversitar de stat, precum și modificarea și completarea anexelor la Hotărârea Guvernului nr. 94/2008 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale.
Municipiul Târgu-Mureș a fost nedreptățit și de data aceasta, nealocându-i-se nicio sumă – vezi anexa 1. Din totalul de 5.276.000 RON alocați județului Mureș, onor Guvernul României a decis, evident, cu sprijinul nemijlocit al reprezentantului său în teritoriu, că în municipiul Târgu-Mureș niciuna dintre cele 73 de unități de învățământ nu ar avea nevoie de investiții, consolidări, reabilitări, achiziții, reparații capitale și utilități.
De ce oare? Răspunul este cât se poate de simplu: pentru că ex-prefectul de Mureș, actualmente candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Mureș din partea Partidului Național Liberal, nu mizează pe capitalul electoral din municipiul Târgu-Mureș, ci publicul său țintă se află tocmai în acele comune care au fost milostivite cu pomeni electorale antecampanie. Iată că tocmai localitățile înspre care au fost orientate fondurile, și anume Solovăstru, Band, Breaza, Deda, Sărmaș și altele, se află acum în incapacitatea de a cheltui sumele alocate, acestea întorcându-se în vistieria Guvernului. Reamintim celor care ar trebui să drămuiască banul public cu discernământ că la Târgu-Mureș există trei mari imobile în care se desfășoară activități didactice și școlare: Colegiul „Unirea”, Liceul de Artă și Casa corpului didactic, care au fost retrocedate, iar din bugetul local sunt suportate chirii uriașe pentru a se putea continua procesul de învățământ.
De asemenea, ținem să atragem atenția celor care iau decizii înveșmântate politic că din totalul de elevi și preșcolari ai județului 30% învață la Târgu-Mureș. Le mai aducem la cunoștință și faptul că, în momentul de față, în municipiu sunt lucrări în curs la 12 unități școlare, iar, din lipsa fondurilor, acestea au fost sistate. Suntem conștienți că și copiii din comunele unde au fost alocate fondurile au nevoie de condiții mai bune de instruire și educare, însă prin alocări disproporționate de fonduri nu se vor rezolva problemele din învățământul mureșean. În vreme ce o grădiniță dintr-o comună primește câteva miliarde de lei vechi, pe care nu are capacitatea de a-i cheltui, Primăria și Consiliul local Târgu-Mureș se văd în situația de a căuta o soluție viabilă pentru găsirea unui amplasament, construirea unui imobil, pentru ca un liceu cu prestigiu din Târgu-Mureș să-și poată continua activitatea.