Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2015
other
Puiu Hașotti
Discurs
Vă mulțumesc.
Declarația mea politică se numește „Partidul interesului național?!”.
Domnul Oprea Gabriel dorește și tot încearcă să confiște interesul național. Au mai încercat și alții – PRM, PUNR – și iată unde au ajuns; din fericire. Numai că domnul amintit nu prea știe cam care este interesul național; cel puțin în politică.
Interesul național nu înseamnă să încurajezi traseismul politic. Consecința este, între altele, că toți parlamentarii „partidului interesului național” au trecut și prin alte partide. Interesul național te obligă să nu fii duplicitar. Interesul național nu înseamnă să fii prieten cu Ponta și în același timp obedient președintelui Iohannis.
Domnul Oprea își închipuie că, dacă își crispează obrajii și colțurile gurii sau glăsuiește sacadat, cazon, devine mai credibil, Domnia Sa uitând de altfel că România nu este o cazarmă în care soldații așteaptă de la intendență magiunul de la ora 11 și cazarmamentul curat de la sfârșitul săptămânii. Interesul național nu înseamnă să-ți creezi dependență de iluzia că ești șeful unui partid mare și onorabil.
Trebuie totuși să spun că domnul Oprea Gabriel are și momente în care analizează corect ceea ce are de făcut din punct de vedere politic. Mă refer, concret, la momentele când se așază cuminte sub pulpana roșie și prăfuită a PSD-ului, că, altfel, sondajele de opinie situează „partidul interesului național” bine sub 5%. Mai nou, președintele partidului amintit, domnul Oprea Gabriel, este și îndrumător pentru teze de doctorat. Drept este că toți cei pe care îi îndrumă sunt aidoma Domniei Sale, adică plagiatori. Domnia Sa, care are un vocabular pe undeva la 1.000 de cuvinte, îndrumă doctorate. Este, prin urmare, în mod obligatoriu, și profesor universitar, că altfel nu se poate. Pe când și academician, mă întreb? Vorba cronicarului, „se sparie gândul”.
Să constatăm oare că domnul Oprea Gabriel, umil servitor al interesului național, concetățean de-al nostru, este general cu patru stele – atenție, obținute mai repede decât mareșalul Averescu! –, profesor universitar doctor, viceprim-ministru, ministru de interne, președinte UNPR?
„Bravo, națiune! Halal să-ți fie!”
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.